Prima Mare Revelație - DUMNEZEU EXISTĂ!

[Dacu]

       De la vârsta de aproape 12 ani am devenit un ateu care propovăduia cu tărie aproape zilnic inexistența lui DUMNEZEU.
       Pe când aveam aproape 21 de ani pe la amiază, în luna Aprilie a anului 1967,imediat după terminarea cursului de Statica și Dinamica Construcțiilor mergând pe stradă, deodată în mintea mea am simțit că Cineva comunică cu mine telepatic:
       - Cineva:"Tu spui că pomul pe care acum îl vezi este de natură materială și susții cu tărie că acel pom nu a fost creat de Cineva anume."

       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Tu spui că Soarele care luminează și încălzește tot Pământul este de natură materială și susții cu tărie că Soarele nu afost creat de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Noaptea pe Cerul senin vezi mii de stele și tu spui că ele sunt de natură materială și că nu au fost create de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Cine crezi tu că a făcut acest imens spațiu în care există miliardele de stele și există și Pământul cu toți copacii, cu toate animalele și cu toți Oamenii și deci exiști și tu?"
       - Eu (fiind pe stradă am răspuns cu glas tare două cuvinte):
"EXISTĂ DUMNEZEU!"

       După ce am spus cu glas tare "EXISTĂ DUMNEZEU",  Acel Cineva a încetat să mai comunice telepatic cu mine și atunci m-am uitat în jur să văd dacă nu este vreun om care să fi auzit ceea ce am spus eu și doar o femeie era cam la vreo 20 de metri înaintea mea dar aceasta nu a întors capul spre mine...
       De atunci am început să cred cu tărie că DUMNEZEU EXISTĂ și că EL ESTE UNICUL CREATOR al Universului.

[Gheorghe Cornel Rosca]

Evident, nu ne-am născut credincioși. Au urmat ”cei 7 ani de acasă”, cu vacanțe la bunica la țară. O zonă minunată, cu oameni harnici, veseli și credincioși. Satul Foleștii de Sus, județul Vâlcea. Acolo am aflat despre Sfinți, nu exista nici-un cap de pod fără troițe cu icoane, nici-o fântînă fără icoane. Oamenii își făceau semnul crucii trecând pe lângă Biserică, troițe, cimitir, și mai tot timpul. Singura pledoarie care mi s-a aplicat: am scăpat o bucată de pâine pe jos și am vrut s-o dau la cățel; m-a oprit mamare, a scuturat-o de praf, i-a făcut cruce și mi-a înapoiat-o spunându-mi că acum o pot mânca. Asta nu am s-o uit niciodată, ba chiar, mult mai târziu, am utilizat cu succes ”formula” cu ciorba care se stricase: am mîncat-o ca și cum atunci o gătisem, avea gust plăcut, după închinare!! Știam că am și eu un Sfânt, pe Gheorghe, Sfântul Gheorghe. Era o iconiță cam ștearsă de trecerea vremii, la fântâna din vale, unde mergeam cu două găleți, în fiecare dimineață. Apa curată, rece, mă treceau fiorii când mă udam până la brâu știind că astfel mă călesc. Pe furiș, după ce priveam atent în jurul meu, să nu fiu observat, îmi făceam cruce cu ochii la icoana mea. 
Cu toate acestea și altele de peste timp, am fost ateu până la ”Revoluție”, care m-a prins la 33 de ani împliniți.

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos ați scris, domnule Roșca! Mi-au dat lacrimile...

[Dacu]

         Cruce îmi fac și eu dar nu la icoane, căci așa stă scris în Biblia Ortodoxă Română...și fac Cruce doar simbolic pentru a purta o Cruce mult prea ușoară față de Crucea Răstignirii pe care s-a Jertfit Domnul Iisus Hristos pentru Mântuirea Sufletelor Oamenilor și mai ales pentru Mântuirea mult prea păcătosului meu Suflet.

       Cu stimă,

                       Dacu

Gheorghe Cornel Rosca a spus :

Evident, nu ne-am născut credincioși. Au urmat ”cei 7 ani de acasă”, cu vacanțe la bunica la țară. O zonă minunată, cu oameni harnici, veseli și credincioși. Satul Foleștii de Sus, județul Vâlcea. Acolo am aflat despre Sfinți, nu exista nici-un cap de pod fără troițe cu icoane, nici-o fântînă fără icoane. Oamenii își făceau semnul crucii trecând pe lângă Biserică, troițe, cimitir, și mai tot timpul. Singura pledoarie care mi s-a aplicat: am scăpat o bucată de pâine pe jos și am vrut s-o dau la cățel; m-a oprit mamare, a scuturat-o de praf, i-a făcut cruce și mi-a înapoiat-o spunându-mi că acum o pot mânca. Asta nu am s-o uit niciodată, ba chiar, mult mai târziu, am utilizat cu succes ”formula” cu ciorba care se stricase: am mîncat-o ca și cum atunci o gătisem, avea gust plăcut, după închinare!! Știam că am și eu un Sfânt, pe Gheorghe, Sfântul Gheorghe. Era o iconiță cam ștearsă de trecerea vremii, la fântâna din vale, unde mergeam cu două găleți, în fiecare dimineață. Apa curată, rece, mă treceau fiorii când mă udam până la brâu știind că astfel mă călesc. Pe furiș, după ce priveam atent în jurul meu, să nu fiu observat, îmi făceam cruce cu ochii la icoana mea. 
Cu toate acestea și altele de peste timp, am fost ateu până la ”Revoluție”, care m-a prins la 33 de ani împliniți.