Antichitate - Din volumul ,,Vântul regatelor'' de Efraín Barquero

[gabriel cristea]

Galben era calul,
nepăsător văzduhul;
făpturile lucrau fără zgomot la esențe,
erau bătrâni precum șofranul, precum soarele templelor;
trăiau la apogeu ca într-un fruct care strivea lumea
cu blândețea unei mame.

N-am putut rupe pâinea sau lemnul
și nici vărsa cenușa;
totul era prea uman,
corporal, aidoma celui ce doarme;
am învățat țărâna să fie țărână,
piatra să fie piatră,
oamenii-nvățară să se odihnească,
pentru a fi carnea propriilor zei.

Treziți-vă surâzând
în pura lâncezeală,
în ceara veșniciei!
Treziți-vă-n amiază, când totul se-ntinde și se ramifică,
întunecând lumea cu plinătatea voastră,
trăiți în răsucirea carnalității toamnei!

traducere - g.Cristea

Efraín Barquero, pseudonim al lui Sergio Efraín Barahona Jofré, s-a născut în Piedra Blanca, Teno, regiunea Maule, Chile, la 3 mai 1931. A studiat la Liceo de Talca și Dreptul la Universitatea din Chile, precum și pedagogia în limba spaniolă la Institutul Pedagogic.
În 1955 a intrat ca secretar al redacție la ,,Gaceta de Chile'' coordonată de Pablo Neruda.
A fost atașat cultural în Columbia în timpul guvernării lui Salvador Allende. Nu s-a mai putut întoarce, din cauza dictaturii Pinochet, și a locuit în Mexic, Cuba (unde a fost membru al juriului pentru Premiul Casa de las Américas, în 1974) și în Franța, țara în care a lucrat din 1975 până în 1990 și unde a scris ,,A deshora''(Într-un moment nepotrivit). Volumul de versuri fost publicat în Chile în 1992, alături de ,,Mujeres de oscuro''(Femei în întuneric) și ,,El viejo y el niño''(Bătrânul și copilul). Cu cartea ,,La mesa de la tierra''(Masa pământului) a câștigat Premiul Municipal Santiago pentru Literatură, în 1999. La 25 august 2008 a primit Premiul Național pentru Literatură.
S-a stins din viață la 29 iunie 2020, la vârsta de optzeci și nouă de ani, în Santiago de Chile.

Antiguedad - volumen El viento de los reinos
de Efraín Barquero

Amarillo era el caballo
indolente el cielo
los seres trabajaban sin ruido en el perfume
eran viejos como el azafrán, como el sol de los templos
en la madurez vivían como en un fruto que aplastaba el mundo
en la blandura de una madre.

No pude romper el pan ni la madera
ni derramar las cenizas
todo era demasiado humano
corporal como alguien que duerme
había aprendido el polvo a ser polvo
la piedra a ser piedra
los hombres habían aprendido a reposar
a ser carne de sus propios dioses.

Despertad a la sonrisa
al aflojamiento puro
a la cera de la inmensidad
despertad al mediodía en que todo se estira y se prolonga
obscureced al mundo con vuestra plenitud
vivid en la carnalidad doblegada del otoño.

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Vă felicit pentru traducere!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, domnule Culiță Ioan Ușurelu! 

Culiţă Ioan Uşurelu a spus :

Vă felicit pentru traducere!