Labirintul verde - V -

[Emil Dumitru]

              Bărbatul întoarse ușor capul și o privi, de data aceasta, altfel. Pe chipul lui se citea, foarte clar, surpriza, fraza „și mâine este o altă zi în care te poți sinucide” chiar îl surprinsese într-un mod plăcut, trezindu-l la realitate, totodată amintindu-i de citatul celebru: „Până la urmă, mâine este o altă zi”, din romanul, „Pe aripile vântului”.
       Angela observă că privirea lui nu mai era așa de fioroasă, devenise blândă, iar sprâncenele ridicate puțin - într-un ușor perceptibil semn de mirare - lăsau ochii în lumina înserări, fața îi devenise mai umană însă parcă o îndoială îl frământa: „să am încredere în femeia aceasta?”, citi Angela într-un final pe chipul lui.
        El începu să ridice destul de încet un picior. Angela se sperie, tresări un pic și reflexul ei primar fu să facă doi-trei pași, să întindă mâinile și să-l prindă, dar simți un blocaj în membre, iar mușchii, probabil paralizați de șocul imaginii, n-o ascultară și mâinile rămaseră lipite de balustrada podului. Și bine făcu. El o simți, zâmbindu-i își continuă mișcarea și încălecând balustrada coborî. Angela chiar răsuflă vizibil ușurată.
       – În definitiv ai dreptate și mâine este o altă zi în care... se opri, restul de cuvinte îi rămaseră în gât, coardele vocale sau cine mai știe ce alt resort interior le blocase, refuzaseră să fie pronunțe. Eu mă numesc Adam, reuși totuși să murmure, după care înghiți în sec.
       Angela zâmbi în prima fază și strângându-i mâna, spuse râzând:
       – Wow, ce bine îmi pare că nu mă numesc Eva.
       Pe chipul lui cu trăsături mai umane, apăru un surâs cald. Alt om coborâse cu picioarele pe pământ. Ce oare îl schimbase atât de mult?
       ‒ Și cine ar fi mușcat din măr?
       – Nu știu. Lăsăm să rămână o enigmă. Mă bucur de cunoștință, Adam, și poate îmi oferi prilejul să te cunosc sau mai bine zis, să-ți cunosc gândurile, mai ales cele negre, cele care te-au adus în... în pragul... disperări. Cer prea mult?
       Angela închise ochii pentru o clipă. Nu-și putuse controla în totalitate starea interioară, șocul ce-i străbătuse tot corpul. Era o nebunie. Mare de tot. Trăise - adevărat, doar câteva secunde - o stare inexplicabilă prin cuvinte, când mâna ei se aflase totalmente în mâna lui rece. Simțise ceva, un fior pe care-l catalogă drept erotic și nu-și explica de unde provenea asta. El nu făcuse nimic deosebit, ea la fel și totuși, clipa născuse o pură simbioză între ei. Asta simțise ea. Să fie simbioza iubiri la prima vedere?
       – Nu, nu cred. Mi se pare firesc ce-mi ceri. Și reciproca este valabilă, replică el eliberându-i mâna.

 

       – ...Știu în apropiere un local... începu el tărăgănat după un timp, căutându-și parcă, nu numai cuvintele, dar și intonația. Cred că este potrivit pentru noi acum, zic eu, în această situație, este micuț și foarte cochet unde putem continua discuția în liniște, eventual mânca și bea ceva. Are o grădină ca-n rai, cu mese ascunse discret de un gard veșnic verde, ca un labirint, de unde și denumirea localului: „Labirintul verde”. Te va îmbăta mirosul de busuioc și levănțică, plantate special în ghivece pentru alungarea țânțarilor. Și nu e numai asta, dar creează și o atmosferă, aș zice relaxantă însă doar acest cuvânt nu definește totul. Este un local foarte liniștit, frecventat de îndrăgostiți și romantici...
       ‒ Și tu? îl întrebă, Angela, întrerupându-l. Tu, din ce tabără faci parte?
       ‒ În momentul acesta, răspunse el rar, cred că din niciuna... apoi continuă pe același ton, nu mai am busolă, cred că mi-a căzut în apă, o dădu în glumă și oftă.
       ‒ Dacă te-aș fi întrebat, să zicem, ieri, ai fi răspuns că din prima, nu?
       ‒ Ieri... ieri, nu. Categoric, nu. Poate cu șase luni în urmă, atunci sigur, da, așa aș fi răspuns. Tu?
       ‒ Romantică sută la sută, nu se vede? bravă ea.
       ‒ Sută la sută?! repetă el puțin mirat. Mai de grabă am simțit că ești o romantică tristă...
       ‒ Greșești, nu ai simțit bine. Sunt o romantică incurabilă, chiar plină de.
       ‒ În fine, nu prea cred, dar presupun că ai spus adevărul. Iar dacă ai spus adevărul, te felicit. Revin la ce începusem să-ți spun. Deci te invit, de fapt acum eu te rog să accepți invitația. Ideile tale au trezit ceva în mine, au răscolit, nu, au dezgropat mai bine zis, niște frământări mai vechi. Accepți?
       Angela îl privi, surâse ușor și aprobă.
       Porniră agale, alături, pe podul pustiu.
       Acum păreau niște „doi” ieșiți la plimbare, prieteni de veacuri, mai lipsea doar ținutul de mână. 

     

       Seara de vară le purta pașii ca într-un vals, vals acompaniat de vântul ce vorbea în șoapte, de adieri ușoare prin frunzele a doi pui de plop, iar ramurile lor se legănau îmbrățișându-se, parcă. Păreau, acum în amurg, doi îndrăgostiți îmbrățișați. Poate că în lumea lor, și ei pomii se îndrăgostesc, se iubesc și se sărută prin atingerea frunzelor, de ce nu? Însă vântul călduț, după ce părăsi plopii, lăsându-i îmbrățișați, se umflă puțin mai tare, și protector îi împinse pe cei doi proaspăt prieteni, să părăsească podul.
       Soarele, cel mai discret și tăcut martor, plecase fericit și emoționat de final spre alte meleaguri, dar lăsase aici puțin din căldura razelor lui binefăcătoare. Poate chiar în sufletul Angelei, și de ce nu, și în sufletul cătrănit al lui Adam, lăsase câte o rază.
       Ea mergea, era fericită și fără să se exteriorizeze triumfa, într-un fel câștigase și smulsese din ghearele celei cu coasa, un om.
       El era acum parcă în transă, brusc, ceva inexplicabil se întâmplase în mintea lui care pe moment bâjbâia prin tenebre întunecate și nu putea să-și explice cum de reușise o femeie, de fapt o altă femeie, să-i schimbe decizia, brusc se opri:
       – Unde merg eu? Și mai ales, de ce? se întrebă și o întrebă.
Angela se întoarse spre el și-l prinse ușor de umeri, privindu-l fix în ochi, pe un ton calm spuse:
       – Adam, mergem împreună undeva unde tu îmi vei vorbi despre cele trei stări ale corpului uman și poate îmi vei povesti și ceva despre tine. Am să-ți povestesc și eu despre mine, numai dacă vei dori să afli... Amintește-ți că a fost propunerea ta. Hai, Adam, adună-te! Rostise totul - dar în mod deosebit numele lui - atât de normal, atât de firesc și cald, încât el tresări impresionat și simți cum niște stimuli interiori îl îndemnau acum să-și continue mersul.

- va urma - 

[Sofia Sincă]

Ești romantic incurabil, ți-am mai spus.
Un fragment de corason, de inimă, foarte plăcut. Descrieri sentimentale pline de farmec, ale naturii la fel, trăiri în avalanșă. Vom asista la o iubirea înfocată, sper. Un Adam și o Angelă, înfiripare a sentimentelor originală, pe un teren brut, dar care cred că va duce la ceva divin. Eu cel puțin asta aștept.
Nimic de reproșat, am găsit doar o mică aliterație, dar într-un roman se întâmplă, deseori. Sau poate m-a furat textul. Voi mai citit altădată.
Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.
Sofi

[Mihaela Suciu]

Fain! Poate am aflat așa titlul romanului, dar mai știi? :))

Îmi amintesc altă replică la final de ,,Pe aripile vântului” care-mi place mai mult: ,,Și mâine e o zi!”, dar asta e doar în mintea mea. :))

Spor la scris! Te citesc!

[Sofia Sincă]

Și în mintea mea era la fel replica, așa cum spui tu, Mihaela. M-am interesat, în roman. Este ca el, așa cum a scris Emil. Replica atât s-a folosit, încât s-a modificat.

pup! Sofi

Mihaela Suciu a spus :

Fain! Poate am aflat așa titlul romanului, dar mai știi? :))

Îmi amintesc altă replică la final de ,,Pe aripile vântului” care-mi place mai mult: ,,Și mâine e o zi!”, dar asta e doar în mintea mea. :))

Spor la scris! Te citesc!

[Emil Dumitru]

Sofi, mulțumesc pentru lectură. 

Sofia Sincă a spus :

Ești romantic incurabil, ți-am mai spus.
Un fragment de corason, de inimă, foarte plăcut. Descrieri sentimentale pline de farmec, ale naturii la fel, trăiri în avalanșă. Vom asista la o iubirea înfocată, sper. Un Adam și o Angelă, înfiripare a sentimentelor originală, pe un teren brut, dar care cred că va duce la ceva divin. Eu cel puțin asta aștept.
Nimic de reproșat, am găsit doar o mică aliterație, dar într-un roman se întâmplă, deseori. Sau poate m-a furat textul. Voi mai citit altădată.
Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.
Sofi

[Emil Dumitru]

Mihaela, mulțumesc mult de tot pentru coment.

Spor și ție, aștept cu multă curiozitate postările tale.

Mihaela Suciu a spus :

Fain! Poate am aflat așa titlul romanului, dar mai știi? :))

Îmi amintesc altă replică la final de ,,Pe aripile vântului” care-mi place mai mult: ,,Și mâine e o zi!”, dar asta e doar în mintea mea. :))

Spor la scris! Te citesc!

[Ion Lazăr da Coza]

Mici probleme de punctuaţie.

da Coza

[Emil Dumitru]

Vă mulțumesc pentru lectură, domnule da Coza.

Ion Lazăr da Coza a spus :

Mici probleme de punctuaţie.

da Coza