Orice pasăre pe limba ei piere…

am ştiut niciodată să spun

acel “Te iubesc!” din cuvinte. Era doar

pentru el în pauzele

dintre ele,

dintre rânduri,

dintre…

trece firul vieții

s-aude cum urcă și coboară dintr-o parte într-alta e existenței

legând filă cu filă urmă de urmă glas de glas

doare trecerea acului și…

din ger între săruturi înlănţuit de sânge…

Haiku (X)

un bob de rouă

a răsărit pe iarbă…

E începutul toamnei, trist picură-nserarea

cu galben cald pe frunte un cer înnegurat,

unduitoare ramuri prin foșnet cern mirarea

copacilor, iar vântul le-ngână-nfiorat …

Se răsuceşte poemul în mine

pe partea unde încep anotimpuri

unde aerul aleargă desculţ-

copil sfios adus din vacanţele şcolare.…

plămânii pământului respiră solemn

nonculori

aerul incert îmi doarme ca un şarpe

fără piele la piept

crater siliconat avid de iubiri consumiste

inspiră oxigen din lobul…

a evadat din mine cetatea…

Te-aș iubi, dar dacă trec oceanul și dau

dezamăgire în dezamăgire

cu vreun taifun în stare de cine știe ce?

Costă mult mersul pe apa acesor vremuri…

fereastra unde porumbei exersau zborul

masca temerar goliciunea

parcă nu ne mai dezbrăcasem

de cuvinte niciodată

gura ta îmi spunea

să apun ca o lună deșartă

îmi…

la început era

singurătate cu grenade

nesemnalizate…

vorbele  îmbrăcate fastuos

zboară de la cer la un cuib de cuci

sufletul  iederă se cațără pe niște amintiri

amăgirea dăltuiește  viitorul  tristă

ca o verigă…

Haiku (V)

ochi de lup flămând

în bezna pădurii…

în răspântii de lumină

ceas al amurgului

totul se clatină…

gândul prin îndoieli murmurate în şoaptă:

mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde

sufletul în braţe la sosirea  

în grădina…

Printr-un veac atins de sete amândoi am colindat, 

Nimeni n-a urcat ca tine pe un gând filigranat;

Mi-ai adus izvoare-n suflet cât cu visul nu cuprinzi,

Iar acum întreg…

plâng

am deschis cutia pandorei

fulgerul a făcut întuneric

mi-a deschis inima

și mi-a legat sufletul

cu fulgi de plumb

nu pot picta cu negru…

dimineaţa văpaie

se descompune într-o ceaţă de sunete

descrescătoare în noi

ca o poartă ce trece printr-o altă poartă

ne închinăm la o icoană

ce n-a fost pictată…

Măi crâşmare, ad-o sticlă, nu am bani, dar împrumut…