de ce aș privi înapoi niarne*
când acolo
cuvintele cad ca o tornadǎ
înǎlțând postament…
Jurnal ȋntre noi și restul doar cer 6 Îi place Tunguskaanalizez fragmente de suflet
rămase în podul palmei
după explozia de lacrimi
copacii căzuți între noi
pe-o rază de mai multe vieți
se tânguie iar
nimeni nu…
Jurnal Tunguska 4 Îi place câteodată şi Dumnezeu rămâne singurstau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul…
Eşti floarea…
Jurnal Cu poezia logodit 3 Îi place O altă ziE pentru prima dată când mă certi, nevinovat fiind
s-au rupt cuvintele prin gând, s-au dezlegat tăceri
şi tot la tine vin cu braţe tremurânde să-ţi…
în peşteră
aprind mâna dreaptă torţă
grăsimea degetelor a palmelor
mi se scurge pe braţ
rafale de lilieci mitraliază ecouri de urlet de lup
lumina pâlpâie pare a…
Jurnal Orb 4 Îi place dimineața renaștem
te-ai gândit niarne*
că-n fiecare dimineață renaștem
cu același dumnezeu circumscris în noi…
Jurnal dimineața renaștem 4 Îi place PLOUĂ COPILĂREŞTECopilul meu, izvor de veacuri,
Şi-al vieţii gri verde nervură,
Îţi iei puterea din adâncuri ,
Şi-nalţi ecou de viaţă pură;
Copilul meu, tu eşti lumină,
Din raze…
Cu ochii pironiţi în umbre,
se sfârşea într-un ritm alert.
Zăcea ghemuit
cu genunchii la piept
şi braţele în jurul…
Jurnal În tăcere 2 Îi place Timp topit
Cu o durere fioroasă
ce-i strângea craniul,
descria în aer
cercuri nefiresc de ample.
A întors spatele
înainte să…
Jurnal Timp topit 1 Îmi place Mame şi nori într-o zi de vară
La capătul privirii
trec turme de viţele
la primul lapte
pasc iarbă albastra, sunt
frumoase ca mamele tinere
eliberate de…
Jurnal Mame şi nori într-o zi de vară 5 Îi place ÎNSEMNE CULTURALE – La ceas aniversar La ceas aniversar, În urmă cu un an, pe 21 mai, cu primăveri în suflet și la îndemnul mai multor prieteni mari, noi, Vasilisia și Ion Lazăr da Coza, am pus bazele acestui spațiu, pe care l-am n… Discuţie ÎNSEMNE CULTURALE – La ceas aniversar 47 Îi placeMăi, Doamne,…
Jurnal Rugă 19 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor