într-o seară ai strivit un greier
i-ai ucis cântecul și două-trei veri nesfârșite
multă vreme a zăcut la marginea drumului
l-aș fi îngropat în suflet
dar…
Într-o lume-n care viaţa preţuieşte mai nimic
Calc pe trepte de morală încercând să mă ridic
Undeva deasupra vârstei năpădite de ninsori,
Pe la tâmplă unde visul a rămas uitat în…
mai treci și-acum
în jos și-n sus
cu mersul tău…
Jurnal simplicisima hoinarului 9 Îi place De pazăDe pază (Poezie pentru copii)
Cuţu face băi de soare,
În grădină, pe-o cărare.
Şi la umbră i-ar plăcea,
Lângă-un fir de…
Jurnal De pază 6 Îi place Soaream văzut o scânteie
cum se rostogolea
pe pielea ta
și se făcea tot mai mare
am văzut
cum se naște…
E vremea ciorilor flămânde,
e timpul negrului de-a colora zăpezi,
e scârțâitul caselor nefumegânde
și ora umbrelor, ce din pereți scot caii verzi.
E veacul…
Jurnal E ora 7 Îi place Aburi de toamnăToamna inimilor bete cântă pe sub felinare
Adăpându-și fericită sufletul în zbor de…
Jurnal Aburi de toamnă 13 Îi place Surâsul de pe chipul iertării „A ierta este, în esență, un atribut dumnezeiesc, iertarea omenească apărând în consecință ca încă o probă a prezenței suflului divin în făptură.” – Nicolae Steinhardt Într-o lume în care bunul si… Discuţie Surâsul de pe chipul iertării 4 Îi place Plânge un cățel!Plânge un cățel! (Poezie pentru copii)
Plânge lângă trotuar.
Un picior îl doare iar.
Numai ce s-a liniştit
Şi din nou a fost…
Jurnal Plânge un cățel! 4 Îi place Scrisori din străinătate (III) Scrisoarea a III-a Motto: “Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească şi în politică” … Discuţie Scrisori din străinătate (III) 3 Îi place Scrisori din străinătate (II) Scrisoarea a II-a Motto: „La marginea Tisei ce caut eu oare?” … Discuţie Scrisori din străinătate (II) 4 Îi place Dragoste eternăSă văd cum dormi, să te sărut pe pleoape
în noaptea asta tandră e tot ce îmi doresc,
să fiu același martor când luna e aproape,
iar stelele-n fereastră în cercuri se…
Suspină marea-n valul ei,
În nopți cu lună plină.
Lăsând în urmă anii grei
Și-atâtea stări fără temei,
Suspină marea-n valul ei,
Spre epoci de…
Jurnal Suspină marea... 5 Îi place Scrisori din străinătate (I) Scrisoarea I-a Motto: „M-am plimbat odată… Discuţie Scrisori din străinătate (I) 3 Îi place CloșcaCloșca (Poezie pentru copii)
Cloşca noastră cea moţată
Este foarte-ngrijorată,
Că, din câte ouă are,
Unul parcă e mai…
Jurnal Cloșca 6 Îi placeîţi mişti mâinile
cu atâta graţie
pare că dai mereu la o parte
pânze de păianjen
cu grijă să nu le tulburi
Jurnal Pânză de păianjen 10 Îi place Se răscoală iarba-n mineSe răscoală iarba-n mine
de atâta călcătură
și de suflete căzute
peste roua înserării.
Sunt un sfinx din chipuri mute
când văd pietrele…
Hoinarul (Poezie pentru copii)
Astăzi, un boboc de raţă,
Rătăcit de mama lui,
Se plimba de dimineaţă,
Puişor al…
Jurnal Hoinarul 5 Îi place stăpânăniciodată n-ai împletit atâtea cărări
peste oceane și mări
și iată
nu știu cum să respir cel mai…
păstrez esența cuvintelor într-o…
Jurnal alb 6 Îi place ospitalitatebine-ai venit prietenă
mulțumesc și eu sunt bine
doar ce-am pus ibricu’-ntomnării pe foc
ia loc
dezleagă-ți eșarfa și limba
și ciupește-i nostalgiei un…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor