Ca râul cel ce şi-a uitat izvorul,
Curg anii vieții, valuri după valuri;
Rămân în pietre lacrima şi dorul –
Şi-un rest firav de…
Râde frunza. Parcă-mi cere haina mea din casa mare
Ca să-mbrace, cu ea, cerul, înainte de furtună.
În urechi își pune dopuri din popasul cu sfidare
Și, pe ochi, își trage…
Jurnal Râde frunza 12 Îi place ScrisoareȚi-am cumpărat sufletul cu mere.
Coapte. Amurgii.
Ți-am măsurat umbletul prin noapte.
Poate vii.
Ce lungă e durerea pân-la tine.
Ca iarna-n…
Jurnal Scrisoare 4 Îi place Fantezie de toamnăFăcut-am legământ cu tine, toamnă,
Să port în păr culoarea-ți ruginie,
Cadouri să-mi oferi, cu dărnicie,
Iar gingășia ta, frumoasă doamnă,
A mea să fie.
Cercei…
Jurnal Fantezie de toamnă 9 Îi place poveste de iarnămă plimb peste tot unde sunt droguri
sau cuvintele lipsă din rugăciunea de azi către diavol
nu mi s-au uscat lacrimile până când lumea a reacționat la trădare
și la tot ce nu…
Jurnal poveste de iarnă 8 Îi place în schimb la toateîmbracă-mă cu tine
dragul meu
rămână doar ninsoarea din păr
şi de-mi va fi prea cald
stinge-mă cu o lacrimă
naşte-mă iarăşi copac
fă-mi…
Jurnal în schimb la toate 10 Îi place obiceiul de a mă apropia de obiecte și oamenidespre care n-aș fi crezut că pot exista,
mă face să urc râpa mărăcinoasei iubiri, înjumătățit
de dorință,
îmi umplu mintea cu tot ce nu am curaj să cer,
nopțile când mă…
S-a înserat în podul cu-amintiri,
S-a înserat în gândurile mele
E noapte chiar, în viața dintre ele.
Și goală-i tolba mea de fericiri.
Mai sunt încă…
Jurnal Amintiri din viitor 6 Îi place asfințitmergând la culcare
lumina îşi scutură veşmântul
pe creste de colnice
unde încă mai unduie îndurerat
un prezent fără trecut
amurgul topeşte în…
Jurnal asfințit 18 Îi place Se scurg felinare de foc (repostare)Se-ntunecă cerul, iar turme de oi
coboară spre stână;
Sub măguri ascunse, un ochi de strigoi
se…
nu-mi place toamna
miroase a străzi bolnave
și-a câini loviți de mașini
a iederă cățărându-se pe ziduri mucegăite
odată cu plecările
mi-aduce aminte de…
Jurnal încă o toamnă... 14 Îi place here i go againmã aflu singur acasã
nu pot sã-ți pronunț numele fãrã sã mã supãr
din stradã copacii urlã ceva despre apusul
vânãt de vânt
plouã atât de puternic încât am impresia cã…
Jurnal here i go again 11 Îi place Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza)Mesteceni albi
Cu ramuri negre
În zare par s-aţină norii
Ca nu cumva
Să umple câmpul
De scame albe,
Derizorii...
Mesteceni albi
Cu…
Jurnal Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) 15 Îi place un bărbat și o femeieîmi place fata asta
vrea să mă ducă la ţară
dar pe mine greierii mă scot din sărite
stăm pe maidanul unde ard frunze
nicio casă prin apropiere
balansoare…
Jurnal un bărbat și o femeie 12 Îi place Monolog nocturnCând se deschid ferestre către lume,
În limpezimi de-oglindă vesperală,
Mă însoțesc cu-aroma ei florală,
Ce îmi străpunge-a pieptului…
băierile întunericului
se desfac peste zidurile palide
ale bătrânului burg
tramvaie în agonie
cu gemete tot mai stinse
îşi culcă povarnice…
Jurnal muzica nopții 10 Îi place Curcubeu peste timpcel mai rău îmi pare
că soarele răsare
mereu…
Jurnal Curcubeu peste timp 11 Îi place panta reimă culc târziu mă scol devreme
în somnul meu fără de vreme
lumini ce-n umbre când să treacă
prin umbre de lumini se pleacă
în fața unui colţ de lună
din…
Jurnal panta rei 11 Îi place stare de toamnădimineața
îmi mai desprind
un strat de iluzii
de pe gene
ca și cum visele sau urmele lor
s-ar putea atât de simplu spăla
cu sarea din…
Jurnal stare de toamnă 11 Îi place autismîntotdeauna par trişti
de-aia nu-mi place să-mi fac prieteni
ori se îmbolnăvesc ori într-o zi nu-ţi
mai răspund
la telefon
inima se hotărăște greu pentru că oamenii…
nu-mi mai erai
știam asta
de când adăugasem
în metanierul răbdării
mărgelele deșirate în bagajele tale
de mâna hulpavă a ultimei Circe
spintecătoare de…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor