senin
ca pe un capitol important de carte…
Jurnal Reîntâlnire 15 Îi place Castel de nisipTata are ochi albaștri
răsuflarea lui are ceva din briza mării
într-o noapte mi-am pus urechea
pe pieptul lui
și am auzit…
Ochii mei ţi-au părut
Flori de bucurie
Cât ai cântărit
Nestematele pământului
Cu raze rupte din lumină
Bogăţie mai mare
Decât zâmbetul meu
N-ai aflat…
în spatele ultimului raft de cărți
am un borcan de compot
– încă mai miroase a caise –
plin cu nasturi rămași în…
când pășesc prin apă
tălpile-mi sunt aripi
și-mi vine așa
o sete de zbor
un copil strângea la piept o prescură
în formă de inimă
a rupt o bucățică
și mi-a întins-o
am zburat din mine
ca dintr-o colivie
și am…
ești vie în gândul meu
ca o tăietură adâncă de sabie
ce nu se vindecă
dâre de sânge las în urmă
pe trupurile femeilor
care s-ar fi vrut ținute…
Jurnal Nuanțele sângelui 10 Îi place Scrii cu dreapta meaCe complice ți-ai ales, fereastra căreia îi povestisem
cum ne-am împărțit drumurile,
cum praful din linia de start avea aromă de trandafiri sălbatici,
mă asculta…
Jurnal Scrii cu dreapta mea 16 Îi place d-ale satuluim-am trezit
și parcă șuiera vântul prin suflet
ai tras aripa din celălalt colț al satului
stogul de întrebări s-a încovoiat de peretele…
să nu mori
mă ruga mama lăcrimând când mă punea la sânu-i…
Jurnal Rugă târzie 24 Îi place Pași pe nisip(pantum)
Insomniace lire tresar, șoptind cuvinte.
Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil,
Păuni de ploi cad ritmic, peonic ori dactil,
În târguri se vând…
după ce s-a oprit ploaia
a strâns cioburile rămase pe străzi
și le-a așezat
după chipul și asemănarea lui
în balta…
în locul unde doarme bunicul
a răsărit un munte
cu păduri
și animale sălbatice
pe fruntea lui coboară…
Când o fi să-nţeleg că iubirile mor
Răstignite pe cruci în piroane adânci,
Fără drept de apel într-un jalnic sobor
Cu-asfinţituri ce plâng peste suflete…
Jurnal Implacabil soroc 19 Îi placeTe-aş picta frumoasă toamnă
Într-o rochie de bal
Însă sufletul mă-ndeamnă
Să-ţi pun haine de hamal
Şi-n dezmăţ de frunze moarte
Fără să-ţi cunoşti…
Jurnal Tabloul toamnei 20 Îi place Follow the track of the 75 wolvesfollow the track of the 75 wolves*
scrie pe fularul meu
și nu sunt singur pe urmele lor
pe scaunul din fața mea e un…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor