Șobolanul…
ALB...
Din norii albi, a cerului cortină
Feeric se destramă în ninsoare;
Cad fulgi stingheri, purtând fără de vină
Ascunsă-n ei, lumină şi candoare
Cu alb redesenează…
Jurnal Alb 10 Îi place Din toate câte-mi trec prin minteDe ai vedea cum înserarea se-nghesuie la poarta mea,
Ai cere un bilet de voie și mi-ai aduce-n dar o stea.
De-ai ști cum bântuie tăcerea, necontenit și-apăsător,…
nu ești în povestea aceasta
uneori, iubirea îmi pare un roman încă nescris
unde se cern amintiri ca într-un dans de umbre
așa cum palmele…
Jurnal nu ești în povestea aceasta 12 Îi place Impardonabilul soare de nisipSe-ascunde ziua pe sub ferestrele nopţii.
Smulg idei cu rădăcină cu tot.
Tu ai plecat cu amurgul unei şoapte care te ruga să renunţi
la străluciri efemere din zări…
Jurnal Dragostea ce vine la cântatul cocoşilor 4 Îi place Dumnezeu se-arată lumiiRevărsatu-S-a-n lumină
Peste noi – şi-i sărbătoare
Şi-n nemărginta milă
Lumea asta pieritoare
A primit înveşnicirea,
Sfântă,…
Jurnal Dumnezeu se-arată lumii 11 Îi place M-aş face val...M-aş face val, să rătăcesc în trupul tău de alge,
Să prind conturul unui nor, lumina când se sparge,
Să te-ntâlnesc, Poseidon, prin lumea de meduze,
Să mai sărut, din când în…
Jurnal M-aş face val... 11 Îi place Ce aproape e Crăciunul!Ce aproape e Crăciunul, cuibărit în al meu gând!
Cerul porțile deschide, stele se aprind pe rând.
Ce aproape e Mesia! Ce departe mi te-ai dus!
Stau mereu…
Soarele străpunge zorii
de pe-o culme-nrourată;
Iată, cerul mi se-arată,
absorbind din zbor…
Ce dor mi s-a făcut de-o iarnă
Cu troienite case și cărări,
De câmpul cu-a lui dalbă…
Jurnal Gânduri de iarnă 6 Îi placeÎmi latră ziua a blesteme,
deschide noaptea guri de lup,
atâtea răni se-ascund în trup,
să curgă sângele se teme.
E clipa marilor extreme
când cerul în bucăți…
Se-nnoadă gânduri într-un pahar cu apă,…
Jurnal Cosmosul din paharul cu apă 6 Îi placePlugarul, prin excelență,
nu a stat sub pulpana stăpânului,
ci a tras adânc cormana prin sufletul pământului,
pentru a scoate esența dăinuirii sale -
pâinea neagră a…
Șobolanul…
De-oi atinge țărmul printre scoici străine,
Cauta-voi timpul în nisipuri fine.…
rătăcitule
îi auzi pe cei care bâjbâiesc după atlase fumegânde
și te strecori printre…
Jurnal rătăcit 9 Îi place insula crinilorvino cu mine pe insula crinilor
o dată pe an înfloresc toți cu mic cu mare…
Jurnal insula crinilor 6 Îi place
moartea nu mă pândeşte
ca un fur
nu-i nici gardian al risipitelor secunde
al ratărilor al
succeselor veselă
stă la vedere cocoţată adeseori…
Jurnal Hâtra 13 Îi place Culcuș pentru ChițCulcuș pentru Chiț (Poezie pentru copii)
Chiţ şi-a făcut un cuibar
Chiar, unde credeţi? Într-un sertar!
Aici era un ghem…
Jurnal Culcuș pentru Chiț 5 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor