Visez să-mi fac colibă lângă lac,
să mă adăpostesc în ea când plouă.
În timp ce tu-mi apari ca Luna Nouă,
din amintirile secrete, de un veac . . .
Știu,…
Jurnal Un vis cât un destin 6 Îi place psalm negruDoamne, fă să plouă peste tot pământul
rod să îmi aducă din prea plinu-i sfântul
și nu-mi lua în seamă azi vreo rugăciune,
n-am un mort în suflet, am o…
Jurnal psalm negru 11 Îi place soulmatescoborai dintr-un trecut îndepărtat
o existență în care ne-am iubit
și-n care îți născusem cei mai grozavi fii
nu știu care dintre noi a murit…
Jurnal soulmates 11 Îi place awakevineri, prima zi din septembrie
o zi obișnuită în care oamenii nu cred în
paradoxul materiei și al spiritului
când ploaia întoarce
la capătul zilei
aud…
Jurnal awake 9 Îi place Tu, cerule!Tu, cerule, mi-ai fost de pază
Când căutam cuvinte-n lume.
Nu le-am găsit. Stăteau ascunse,
Ca un concert de constelații…
Sfârşit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet timpul roade ca un ornic,…
Jurnal Sfârșit de vară 8 Îi place Crochiu de toamnăArpegii de toamnă târzie
O frunză, în noapte, suspină
Din lacrimi se scurge rugină
Și plumb, și regret, și ftizie.
Cad ploi ca-ntr-un antic…
Jurnal Crochiu de toamnă 10 Îi place Note de jurnal (Ion Lazăr da Coza)De la prăşit vine mama
– bătrână ca limba română –
şi miroase frumos
a ţărână reavănă,
a…
surâs perlat acoperit
de brumă
în toamna-mpestriţată
de culori
mă uit prin geam cum la un semn
se-adună
şi curg în râuri stoluri
de…
Jurnal sfidând toamna 13 Îi place domnul manchestermă izbește mirosul de vin
ieftin
cineva strigă butelii franco domiciliu și mama intră
în panică
dacă apucă să plece o lună va găti la ceaun
mirosim a…
Mi-e frig.
Un frig de parcă l-aș fi
desenat cu tuș negru
când îmi număram inelele
de sub scoarță.
Primele erau albe, luminoase,…
Jurnal Viața și frământările unui copac 6 Îi place Sângerează-n mine un oftatTe uită, dragul meu, cum toamna vine
Și sângerează-n mine un oftat!
Mi-atât de dor de gustul tău, uitat
Pe bobul cald al buzei mele pline!
Îmi urlă…
sunt cea mai fericită poveste
din toate câte s-au scris
sunt femeie
şi sunt vie
trupu-mi miroase a pâine
şi a pământ
uneori scrijelit…
Jurnal eu 12 Îi place Scrisoare către copiii plecați în Spaniamamă, n-ați mai trecut demult prin sat
și m-am gândit ca astăzi să vă scriu
să știți și voi ce s-a mai…
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe…
Jurnal Pocal regăsit în poeme 7 Îi place Când e s-o faci, o faciCa gloanțele în rafale reci, loveau în trup,
vorbele tale de rămas bun.
Au trecut ani sau secunde ?
Îmi părea că mușcam și din viața următoare
atunci…
Jurnal Când e s-o faci, o faci 4 Îi place La Moara NemuririiDe la un timp, m-atrag acele creste- nstejărite, …
Jurnal La Moara Nemuririi 8 Îi place un loc pentru noitrebuie să existe un loc
și pentru noi
am vrut să-ți spun însă dormeai
cu lumina aprinsă femeie a niciunui
alt bărbat
îți dorești să fiu câteva zile pe an…
bună prietene
ce mai faci
știi uneori prietenii …
Jurnal Scrisoare către cel mai bun prieten din sat 7 Îi place închinarepe uliţa copilăriei văd urme de tălpi crăpate
şi-atunci îmi spun: „cred că a trecut tata”
dar o stranie durere mă împietreşte
fiindcă tata nu poate să mai…
Jurnal închinare 11 Îi place doinită (Ion Lazăr da Coza)am trimis poezia
ca pe un glonţ rectiliniu cu azimutul
bine stabilit
nu mă aşteptaţi, nu ştiu dacă o să ajung
nu ştiţi dacă o să ajungă...
o să mă aşez…
Jurnal doinită (Ion Lazăr da Coza) 14 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor