Mă locuiesc doar noaptea, înspre ziuă
Vine un vis să mă arunce-n stradă,
Gunoiul lunii tot grămadă
Îl dau spinării cea de melc, cuvintele…
Ești creolă, glas de liră;
Mâna mea-ndrăznește multe...…
Să vină o furtună, să șteargă neiertarea
rămasă agățată pe muchii reci de timp,
în umbra unor visuri venite pe cărarea
legendelor cu zâne furate din…
Jurnal Neiertarea 7 Îi place Timpul nu este
Timpul nu este val,
Nu este ploaie,
Doar noi ne rostogolim
În efemere nisipuri
Şi plouă cu gânduri,
Uneori cu vise ori…
Jurnal Timpul nu este 3 Îi place din cartea vânătoruluimi ar plăcea să te țin
în brațe
urmările acestei victorii să-ți consume lumina
din piele
strălucirea pe care nimeni nu o poate imita
exceptând…
Jurnal din cartea vânătorului 1 Îmi place Zbor închipuitSe-ascund în mine aripi de condor
încălecându-se în zbor sihastru
Știu că…
Jurnal Zbor închipuit 2 Îi place TrecutDeși sunt un maestru al faliilor dure,
arunc încet o urnă în care am tot ars…
Jurnal Trecut 1 Îmi place chip și asemănarepoteca spre râu …
Jurnal chip și asemănare 9 Îi place Calea Ceruluirostogolind povară de sisif
mă pierd în desfrunzire străfulgerat de gânduri
al cerurilor sunt sărman pontif
spre ceruri voi purcede în mantie de scânduri...
pe calea…
Jurnal Calea Cerului 3 Îi place Cântecul ursiteiPe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorții, mă recheamă iar,…
Jurnal Cântecul ursitei 5 Îi place Zenovia Stau rezemat de stâlpul porții și mă uit lung după Zenovia, care se îndepărtează, cu pași nervoși, dezlânați și nesiguri în pantofii ei scâlciați, spre magazinul din capătul străzii. A primit d… Discuţie Zenovia 2 Îi place mărturisireeu sunt aci
de …
Jurnal mărturisire 3 Îi place pe degeteviața este ca un lac adormit
în care nu toate lucrurile sunt perfecte
uneori …
Jurnal pe degete 3 Îi place Să nu mă ierţi dacă uitSă nu mă ierţi dacă uit
Să închid ferestrele când vântul
Îmi şopteşte că încă se moare dincolo
De orizontul în care
Soarele a aprins rugurile lunii...
Să nu mă…
Jurnal Să nu mă ierţi dacă uit 6 Îi place Amară, clipaSe scutură de patimi roșii macii,
De parc-ar plânge taina sfâșiată,
Și fără de oprire ard copacii
Plantați în coasta visului odată.
Albastru cer șuvoaielor să curgă…
ceasul amenință în amurgul unui oraş îndepărtat
când toți copacii visează să fie călători
și toți călătorii visează să se întoarcă…
clipele arzând în mine mă-nving
și lacrima cade pe mâna fierbinte
m-ajută apele nopții să-mi sting
incendiul din suflet și din cuvinte...
o rană mi-e lutul și pasăre…
Jurnal Ardere de tot 6 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor