Urmările poeziei pure (parodie după „Umbra luminii pure” de Vasile Ionac)

[Ionel Mony Constantin]

Umbra luminii pure de Vasile Ionac                              Urmările poeziei pure de  I. M.Constantin             

Iubind mereu pe apucate,                                                                                           Scriind mereu pe apucate
Nu căutam nici un răspuns                                                                                         Nu aşteptam nici un răspuns
Și ca un ins fără cetate                                                                                                  Făceam doar rime-mperecheate
De zare mă lăsam pătruns.                                                                                          De care mă lăsam pătruns

Iubesc femeia chiar cu viciu;                                                                                     Iubind poemul  ca pe-un viciu
Păcatul ei îmi este dat,                                                                                                  Păcatul său fiindu-mi dat
Căci lumea însăși e-un ospiciu                                                                                   Scriam la fel ca-ntr-un ospiciu
În care, iată, sunt tratat.                                                                                              În care nu eram tratat

Nu cer iertare pentru-o seară                                                                                   Nu vă ascund că într-o seară
În care, înflorind intens,                                                                                             In care am comis un vers
Am însoțit o domnișoară                                                                                            Am acostat o domnişoară
Spre clipa unicului sens;                                                                                              Şi i l-am recitat din mers

Dansând în doi pe-un țărm de gânduri                                                                  Ea a rămas puţin pe gânduri
Ne-am cunoscut și ne-am uitat,                                                                               Lung  către  mine s-a uitat
Dar au rămas nescrise rânduri                                                                                 Şi tot aşa ca-n alte rânduri
Ce-mi par acuma un palat.                                                                                         S-a  încruntat şi m-a -njurat

Nici azi, nici ieri și niciodată                                                                                     O mai păţisem şi-altădată,
N-oi ocoli doi ochi senini                                                                                           Mi-a spus că-s boşorog senil
Care-oglindesc un gând de fată                                                                                Că nu ar fi deloc mirată
Și un tărâm fără de vini.                                                                                              Dac-am scăpat dintr-un azil

Iubind mereu pe apucate                                                                                          Vă jur cu astfel de zăltate
Mă desfrunzesc fără păcat;                                                                                       Ajungi ca sa te crezi ratat
Iubirea n-are cont și rate,                                                                                         Nu mai fac poezii rimate
Ci stele, Lună, codrii, pat…                                                                                        Şi trec la proză imediat

[Vasilisia Lazăr]

Îmi plac ambele. Nu e deloc ușor să parodiezi, mai cu seamă când nu e în stilul tău poezia parodiată.

Prețuire amândurora,

[Ion Lazăr da Coza]

Când ai două prăjituri, din care să muști mai întâi?

Prețuire.

da Coza

[Chris]

Frumoase ambele, felicitări autorilor! :))

[Ionel Mony Constantin]

Ce ţi-e şi cu puriştii ăştia. M-am ales cu o critică a poeziei pure!

[Sofia Sincă]

Iubind poemul ca pe un viciu - s-ar cere ca pe-un viciu

Şi i l-am recitat din mers - şi i - nu pică bine

A patra strofă începe doar cu ea şi cu şi

N-am să mai fac poezii rimate - e prea lung versul. E de 10 silabe, restul fiind mai mici. De fapt fluctuează între 7-9-10. De aici impresia de şchiopătare.

[Ionel Mony Constantin]

  Nu prea sare ca a mai fost vazută şi de alţii, mai mesteri decât mine în  ritmicitate.. Din păcate azi nu e ziua mea. Mulţumesc pentru prezenţă şi coment.

[Sofia Sincă]

Meşter în parodie. Sună frumos, parodia dvs. domnule Mony, dar sare pe ici, pe colo din ritm. Nu aţi lăsat-o la dospit nici un pic, deoarece poezia lui Vasile, tot ieri a fost scrisă.

La mulţi ani, Constantin!