Ultimul soldat... învins

[Elena Şerban]

Femeia... o sculptură de mătase,   

o vrajă cu surâs de catifea,           

o rază de speranţă în crevase,        .

o floare tremurând în palma ta.    

 

Femeia... cât mister în ochii ei,   

o fulguire, și mirarea te-a furat,    

o uiţi uşor, deși pe brațe vrei  

să te mai prindă iar cu un păcat.   

 

Femeie spui? Şi cu tăcere-a nins:           

candoare, poezie și-un pian,                 

te simţi ca ultimul soldat... învins,                    

dar eşti întâiul ei magician.                       

 

Femeia... o-nflorire din povești             

cu raiul mistic în privirea ta,                       

aşteaptă doar atât: că o iubești                 

să-i spui, dar fă-o doar cu inima...  

[Elena Şerban]

am urmat sfaturile distinşilor aici de faţă sau colo mai în dos

conenţia este între mine, femeia bărbat şi mine femeia femeie

nu reuşim să ne înţelegem şi să ne respectăm

de aceea una zice mătase alta zice crevase...

da Coza io aşe sâmţâi, dacă dumneatale nu preţuieşti fumeia care îi lângă tine şî sacrifică totul din iubire şî crezi că nu merită (cu accent circumflex pe e) atunci nu o meriţi (cu accent circumflex pe e) bine pa

distinse doamne mă mir că mai există feminitate în casa asta!!!

[Sofia Sincă]

Chiar şi în simplitate, poezia poartă drapelul femeii sus şi o elogiază aşa cum merită.

De apreciat prozodia corectă.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

sperare > speranță

După fulguire, pentru limpezirea mesajului, trebuie o virgulă.

Poezia e ușor convențională.

da Coza