uitând ȋntâmplările

[Rodica Lupu]

                 

cine mai are timp să viseze niarne*

în timpul acesta ce creşte și-n somn

când ninge cu praf peste-nţelesuri

uscând tot ce-i verde ȋn noi

 

să fie greu

de descifrat singurǎtatea

care se umple cu viitorul nepregătit

numai şi numai

din solidaritate cu existenţa

sau

trezindu-ne-n gesturi viteze

alergăm prea repede

să întâmpinăm hazardul

 

ar fi păcat niarne să-l uităm

memoria s-ar şterge

şi ne-ar durea sângele dacă nu ne-am aminti

cine se-ngroapă-n uitare

nu mai poate visa

iar cine se vaită

acela ȋși ocupǎ memoria

 

atunci singurătatea cel mai fioros organ terian

va rămâne în noi

vezi bine

cǎ ne împuţinăm

la un moment dat vom ajunge să locuim

numai cu propriile noastre cuvinte

visul

necunoscutǎ zvârlită-n toate direcţiile

ne va fi

doar o lepădare statică

 

 

niarne=apelativ adresat sinelui

4 aprilie 2011

 

 

 

[Rodica Lupu]

Gabriela, Chris, Sofy, da Coza, Vasilisia, Maria! Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase! De departe gânduri bune la început de săptămână!

[chindea maria elena]

Şi totuşi visăm Rodica! În ciuda apocalipselor care ne bântuie noi visăm chiar de mergem pe tăişul pumnalului! Dacă ne-am opri - am dispărea în neant! Cu drag, Gerra

[Vasilisia Lazăr]

                          ar fi păcat niarne să-l uităm

                               memoria s-ar şterge

           şi ne-ar durea sângele dacă nu ne-am aminti

                           cine se-ngroapă-n uitare

                                nu mai poate visa

Superb, Rodica! Nu găsesc alte cuvinte.

[Ion Lazăr da Coza]

Departe de a fi didacticistă, poetică și profundă e poezia ta, Rodica Lupu.

da Coza

[Sofia Sincă]

Sufletul învaţă cântecul tăcerilor împreună cu zecile de iluzii. Puterea de a ieşi din singurătate este o artă, ca şi iubirea aproapelui. De fapt sunt depinde de cealaltă. Dacă există iubire nu există singurătate.

Admiraţie pentru ideea meditativă!

Sofy

[Chris]

 în timpul acesta ce creşte și-n somn

                    când ninge cu praf peste-nţelesuri

                          uscând tot ce-i verde ȋn noi 

Frumos!

[Gabriela Grădinariu]

  Visul , chiar lepădare statică , e  semn că nu am început să murim . Oricum , o întreagă viață suntem locuiți doar de propriile cuvinte care ne modelează interior .Poate și exterior. Nu știu cum faci dar luminezi ascunsuri cu versul tău!