Un pastel vine spre tine

Să alegi, să pui de-o parte,

Trei culori ce fac un bine

În iubire şi-n dreptate.

Când le-alegi să simţi de fapt

Pentru sufletul din tine,

Bucuria ce/a marcat

Existența țării/n sine.

Să te înflăcăreze-n suflet

Să te liniştească-n gând,

Vorba-ţi scoasă şi rostită

Cu tărie din plămâni,

Reprezinte tot trecutul

Al istoriei  ce-aveam,

Viitorul şi prezentul

Să-l trăieşti pentru-al tău neam.

Roşu , galben şi albastru încântarea ochiului

Sunt culori ce au venit

Din culoarul timpului,

Şi-au  marcat  şi tot marchează

Hăt, din timpuri strămoșești,

Un stindard ce jubilează

Te poftește să trăiești,

Să-ți duci viața bunăoară

Să fii mândru că ești dac,

Să fii totul pentru țară

Să fii vesel, nu posac,

Să ai parte de dorințe

Și idei de/a progresa,

Iară cele suferințe

Să fugă din calea ta,

Căci vechimea milenară

Ale celor trei culori,

E-o emblemă statutară

De pe scutul Dacilor.

 

                                                               26 Decembrie 2013

                                                  Moldovan V. Dorin - Braşov

Vizualizări: 92

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de MOLDOVAN V. DORIN pe Iunie 28, 2015 la 9:19pm

Multumesc tuturor pentru aprecieri, indicatii, si popas. 

Cu prietenie,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 28, 2015 la 3:29pm

Bine ați venit cu poezie la noi în site!

Am citit o poezia patriotică... doresc să citesc și altele pentru a-mi forma o părere.

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 28, 2015 la 3:15pm

ce/a > ce-a

țări/n > țări-n

de/a > de-a

La modul ideatic, Tricolorul are existență milenară, practic, el a fost adoptat, ca simbol al națiunii române, pe data de 26 iunie 1848.

Salut simțămintele înălțătoare din această poezie.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 27, 2015 la 7:25pm

Bun venit, d-le Moldovan! Înainte de a intra în miezul scrierilor d-voastră, vreau să vă anunț că am șters celelalte trei poezii deoarece Regulamentul permite doar o postare pe zi la fiecare secțiune. În al doilea rând, titlurile operelor nu se scriu cu majuscule! Vă rog să citiți mai întâi REGULAMENTUL site-lui.

Am păstrat azi doar poezia „Tricolorul”, luând în calcul aniversarea de ieri.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autostop până în iad a utilizatorului Calin Tina
"foarte  trist acest poem al nesperantei,sau poate: viața a uitat să-și scuipe în…"
cu 21 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"curate și adevărate aceste catrene ale Învierii Domnului Iisus!"
cu 24 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ruga deznădejdii a utilizatorului Monica Pester
"Să pot să îmi desfac aripa Ușor, așa cum fuge clipa,...superb!"
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 27 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ruga deznădejdii a utilizatorului Monica Pester
"O rugă fierbinte, în versuri simple și sincere. Cu imagini frumoase ca de…"
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Antemergătorul a lui chindea maria elena
cu 48 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Antemergătorul a utilizatorului chindea maria elena
"Sublim final: „gura decojită de sunet/ încă mai țipă”."
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Miros de tatuaj a lui Calin Tina
cu 52 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Miros de tatuaj a utilizatorului Calin Tina
"Un text modern, încărcat de referințe urbane, de neologisme și expresii insolite. Cu un…"
cu 52 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui a utilizatorului Stanescu Valentin
"Minunat pastel de april în floare, cu acea „dalbă ninsoare”."
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Lui a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog separatio a lui Dulmin Aurel
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog separatio a utilizatorului Dulmin Aurel
"„tu ești o metaforă/ o metaforă ce-am pierdut-o printre gânduri”. Frumos spus.…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Cum să-mi fie astăzi bine... Ca atunci când erai bine? a lui Dacu
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să-mi fie astăzi bine... Ca atunci când erai bine? a utilizatorului Dacu
"Sufletul Pereche e tot ce a creat Dumnezeu mai frumos și mai sfânt pe Pământ. Și…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Am reținut micul poem încă de la o postare anterioară și țin minte că am apreciat…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Oglinda spartă între lumi a lui Elena Victoria Glodean
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oglinda spartă între lumi a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"„Căci nu murim de tot în înveliș,ci ne păstrăm ca sâmburele-n fruct,iar…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog o lacrimă a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor