tenebre

[Camelia Ardelean]

întunericul mă lovește în plex

ca un bumerang

încerc să cârpesc

din franjuri de inimă

noua simțire –

rochie la preț redus cu pretenții de divă

 

trăiesc într-un univers întors pe dos

sfidez legile gravitației

vise plutesc printre margini de stele

sufletul –

candidat la gaura neagră a conștiinței/neștiinței

se izbește de (un alt) cer

bătut în cuie

pe o cruce imaginară

 

îmi zornăie în creier o moarte latentă

cu alură de „fata morgana”

adun în pumni gânduri șubrezite

le fac respirație neuron la neuron

încropesc holograma noului eu „descărnat“

nicio revelație nu-mi salvează căderea

pe culoarul spre niciunde

 

liliecii tenebrelor țin în gheare eternitatea

în colții lor

o ultimă fărâmă din mine

 

[Camelia Ardelean]

Dragă Valery, mă bucur să te simt aproape, ca de obicei! Îți mulțumesc mult de apreciere și semn! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, m-ați "prins" și de data asta, vigilența dvs. e trează, ca să mă exprim... pleonastic! :-)) Poezia e scrisă acum 2 ani, am ținut-o la "naftalină" până acum (mai am câteva de aceeași "vârstă", pe care probabil o să le postez pe site), fiindcă ceva nu îmi plăcea la ea, dar nu-mi dădeam seama ce. Tocmai de aceea am postat-o, sperând că o să aflu! Acum știu, datorită dvs., motiv pentru care vă mulțumesc! Cred că primul din cele 3 versuri menționate de dvs. va deveni: trăiesc într-un univers elicoidal, cu sternul întors pe dos, iar următoarele 2 vor dispărea! :-)

Poate n-o să credeți, dar îmi e mult mai greu să scriu vers liber, decât clasic, fiindcă toate poeziile îmi vin direct cu rima dorită (de ele)! :-)) Cu drag,

[Valeria Merca]

Frumos. Am rezonat cu întunericul care, uneori, ne invadează sufletul.

Am citit cu plăcere.

[Ion Lazăr da Coza]

trăiesc într-un univers întors pe dos

sfidez legile gravitației

vise plutesc printre margini de stele - versuri foarte tocite.

Te miști mai natural în versul liber.

da Coza