Semne

[Valeria Merca]

Cândva era în elementul ei.
Toate-i mergeau ca pe roate.
Răsăritul o îmblânzea, trimițându-i raze la picioare,
în chip de resemnare.

Mai apoi, diminețile se furișau, pe porțiuni mici,
vlăguite de așteptări.
Pe cine? Ce aștepta?
Un îndemn la zbor?

Un semn de la puii de vrabie aliniați în bradul din fața ferestrei?
O pace-copilă, plăsmuită din prelungi conversații pe teme...  contradictorii?
Povești cu Feți Frumoși, mai degrabă!

Odată a luat taurul de coarne;
În amintirea zilelor  bune

A  început să plângă pe umerii protectori,

îndeajuns, cât să alunge seceta.

[Ion Lazăr da Coza]

în universul prieteniei

Mai ai ceva de lucru la maturizarea versului liber.

da Coza

[Nikol MerBreM]

Mă uit şi eu din când în când la "puii de vrabie aliniați în bradul din fața ferestrei" :), uneori "pacea-copilă" vine. Feţi Frumoşi nu există. Să credem totuşi în oameni frumoşi, aşa, până la urmă, dacă nu sunt/suntem, vor deveni/vom deveni. De ce o fi orbit?! Nu trebuia să (se) plângă? Lacrimile spală. Mi-a plăcut poezia-poveste! :) 

Drag,

Nikol

[Valeria Merca]

Mulțumesc, Ionel Mony Constantin, pentru lectură și semnul de apreciere.

Cu drag,

[Valeria Merca]

Ai ghicit, Sofi. :) Când aprecierea vine din partea unei admiratoare/ iubitoare de vers liber, nu pot decât să mă bucur. :)

Îți mulțumesc mult.

cu prețuire și drag,

[Valeria Merca]

Bucuroasă de lectură și, mai ales, de cuvintele prețioase lăsate, Tudor Cicu! 

Un mare mulțumesc! :)

cu drag,

[Valeria Merca]

Experimentăm, Valerian! :) Cineva mi-a recomandat să scriu proză. Nu glumesc. :)

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Ai scris/descris un  portret sau un autoportret. Dar l-ai făcut destul de bine, atât de bine încât poți repeta versul liber. 

Eu, susținătoarea versului liber mă declar foarte mulțumită!

Sofi

[Tudor Cicu]

„Un semn de la puii de vrabie aliniați în bradul din fața ferestrei?”… Misterul zâmbetului tău de copil melancolic rezultă din nelămuritul cu care închei: „Și a început să plângă pe umerii protectori,/îndeajuns, cât să-și piardă vederea.” Dar pe cât sunt melancoliile de dulci, pe atât sunt tristețile de amare și (chiar nu știu, de unde?) îmi vin în minte cuvintele lui Dorian Grey din „Portretul lui…” : „Sufletul e o realitate cutremurătoare… Poate fi însă otrăvit sau adus la desăvârșire”. Ca și în poemul tău există câte un suflet în fiecare dintre noi. Și fiecare deține o taină. Bine construit poemul. Mi-a plăcut.

 

[Valeria Merca]

Mulțumesc pentru lectură, Crinu Sorin Leșe! 

[Crinu Sorin Leşe]

• Semn de apreciere! Felicitări!