Ce veşti să-ţi dau? Nimica nou
Acelaşi sentiment mă bate
Iubire strig şi drept ecou
Primesc răspuns, singurătate
Şi mă scufund în ochii tăi
Ca-n două lacuri glaciare
Să cat pe neştiute căi
Tandreţe poate sau uitare
Zadarnic, nu-i nimic în plus,
Nu vrei să-mi dai nicio speranţă
Urmez firesc al vieţii curs
Şi dragostea e o restanţă.
Adaugă un comentariu
O scrisoare romanță! Am citit cu plăcere!
Incertitudine, deziluzie și resemnare. Un suflu poetic cu care nu m-am mai întâlnit în creațiile dumneavoastră. Să fie această „Scrisoare” un tribut plătit cu moneda calpă a singurătății? Dacă este, atunci valuta nu recuperează nimic, ci doar sporește inutilitatea răscumpărării. Cu scuze pentru interpretarea prea subiectivă, vă recomand să reveniți cu astfel de poezii.
De data aceasta fără zâmbete, dar frumos! :)
Fără mari artificii artistice, însă revanșează prin mesajul profund uman.
da Coza
O notă tristă intre atâtea vesele cu care ne-ai obisnuit , dragă Mony. E frumos, am citit cu plăcere
O ''Scrisoare'' tristă, frumos compusă:).
am citit cu plăcere.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE