O, tu cavaler al pierzaniei, să te privesc în ochi mă tem!

Aș vedea podul pe care te-am întâlnit, deasupra unui râu în flăcări.

Și vulturi aș vedea,

iele nărăvașe roind în jurul nostru, iedera împânzind picturi monetiene,

miei cu pajiști arse de dor, dar soarele orbindu-mi inima nu l-aș vedea!

Apoi ar veni de multe ori primăvara,

și-ar face potecă prin sufletul meu și fiecare zi ar avea rochie de liliac alb,

ne-am vedea bătrâni, atât de bătrâni încât nepoții noștri ar citi copiilor

o poveste despre noi,

o poveste cu miros de iasomie și cântec de privighetori,

te-aș recunoaște după buzunarul în care ai cusut scrisorile mele,

scrisoarea în care te-am întrebat cine ești tu, 

 

Nemuritorule,

m-ai botezat în crezul tău, mi-ai dat minte de zmeu, am zburat peste orașe de catifea

și-n junglă am dormit două zile pe săptămână,

a treia zi eram femeia ta, femeia care și-a strecurat sângele în sufletul tău,

când ai plecat mi-ai lăsat oastea pe pernă,

m-am luptat cu demonii iubirii,

în fiecare demon erai tu,

 

Necredinciosule,

m-am oprit la poarta unei case, nu fusese niciodată a noastră,

dar izvora un cântec cum nu s-a auzit, să-l ascult iarăși mă tem,

 să-l învăț e ca și cum

osânditul ar spânzura călăul,

am scris pe ușă numele tău, știu că vei locui acolo,

că vei aduce cu tine hoțul care a șters urmele dragostei noastre,

vei reconstitui fiecare scenă, când va veni vremea să umplu paharele cu vin

mă vei otrăvi iarăși și iarăși,

dar voi trăi în tine, misteriosule,

m-am gândit să-mi fac pat de nuiele, să le culeg din sălbăticia gândurilor tale

și să le răsădesc în culcușul celei mai puternice sentințe: iubirea!

Vizualizări: 241

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 6:35pm

Mulțumesc, Darie!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 8:21am

Valeria, mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 8:20am

Mulțumesc, da Coza!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 8:20am

Mulțumesc, dle Tudor!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 8:20am

Mulțumesc, Nikol! Ca să aibă ce-și aminti copiii / cititorii de mâine :)))

Drag, 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 8:19am

Mulțumesc, Sofi! Toate acestea sunt parte din poezia mea! Mai mult sau mai puțin! :)

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 10, 2018 la 8:16am

Mulțumesc,  J' Arrive! Am surprins-o pe Ana gândind! :)))

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 9, 2018 la 5:47pm

Admirație, Gina!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 9, 2018 la 2:15pm

Un discurs lirico-epic bogat în imagini fantastice.

da Coza

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Martie 8, 2018 la 4:36pm

„...când ai plecat mi-ai lăsat oastea pe pernă,” (Parcă văd oastea lui Alexandru cel Mare pornind să cucerească lumea). Un mesaj liric plăcut. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrama ca destin a utilizatorului Costel Zăgan
cu 37 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog cântec de pierzanie a lui Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Pasărea Phoenix a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ulisse a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 19 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrama ca destin a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vrăjitoare a utilizatorului bolache alexandru
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog vrăjitoare a lui bolache alexandru
cu 20 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a lui Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Plecat, dar mereu cu noi a lui Rotariu Dorel
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor