rugă fără ecou

[gina zaharia]

câți trandafiri peste rădăcinile răsucite pe drum

și ce arșiță își desface pânza lângă casa noastră

mamă

albinele au pornit să roiască aproape de cer

unde e tata să le întindă o scară

să scuture singurătatea de pe acoperiș

să întrebe serile de ce au pelerine mereu noi

ca o căpiță de fân cuminte

liniștea a crescut mai mare decât tine a inundat zarea

dă drumul pârâului să scalde mireasma lui august

și la noi

 

te-am zărit așezând soarele mai la dreapta

îl pregăteai pentru toamnă

nu-i de mirare că-l îmbeți cu vorbe înțelepte

cel mai bun vin e din podgoriile tale ai umplut golgota cu ele

un tablou cu multe care e sigur că va trona

în marile galerii

tu îl așezi la poartă nu știi că pe acolo trec doar

păianjenii la întoarcere

 

în camera ta un greiere a cărat spicele pe care le-a iubit toată viața

i-ai mulțumit și ai deschis fereastra să plece

nu vrei  să rămână prizonier în atlasul cu iluzii

din când în când desenezi un chip

ultimul care ți-a fulgerat inima într-o secundă ghimpată

poartă cel mai triumfător surâs de pe tot frontul

are în suflet trandafiri

trandafiri pitici

în ei stă ruga luminii

fără ecou

[gina zaharia]

D-le Valerian, mi-ați lăsat aici un dar minunat: exprimarea, aproape cu precizie, a sării mele. Adevărat, tata are nevoie de o scară, iar mama... mama se străduiește, de ceva timp,  să așeze soarele mai la dreapta, însă un nor se încăpățânează să-i acopere privirile... 

Iar eu... tot ceea ce pot face este să transform pârâul care se plimbă prin fața casei noastre într-o lacrimă în care să păstrez și copilăria, și ruga, și acest tablou...

Vă mulțumesc din tot sufletul!

[gina zaharia]

Veronica, e un tablou autentic, poate de aceea am scris cu oprire doar la poarta casei :)

Mulțumesc!

[Ioniţă Gabriela]

te-am zărit așezând soarele mai la dreapta

îl pregăteai pentru toamnă

nu-i de mirare că-l îmbeți cu vorbe înțelepte  -REVERENŢĂ!

[Veronica Pavel Lerner]

Reverenta in fata frumusetii poeziei tale, Gina!