Romanţa unui curcubeu

[Emil Dumitru]

Un curcubeu,

un crai frumos din ceruri arcuit,

se-ndrăgosti de-o curcubee,

desfăşurată-atrăgător,

de la apus la răsărit.

 

În prima zi,

ea-şi arătă doar părul,

culori de foc aprinse-n valuri,

el o privi, dar nu-nţelese şi dispăru îndrăgostitul,

cu capu-nori, de după dealuri.

 

A doua zi,

cu noaptea-n cap şi soarele-n picioare,

amorezatul harnic,

îşi arătă, mai falnic,

paleta vie de culoare.

Dar ea timidă şi sfioasă,

s-ascunse după nori.

Pudoarea ancestrală şi frica, o-ndemnară

ca ziua-treia să n-apară,

deşi, în pieptul ei de curcubee,

bătea-n sincope o inimă gingaşă şi-ndrăgostită de fecioară.

 

A patra zi,

sărmanul curcubeu, mai colorat, mai viu,

cu arcul în buiestru

şi fremătând ca lira lui Orfeu,

vibrând balada unui curcubeu,

o muzică de Porumbescu,

în evantai, ca un păun,

îşi transformă iubirea-n aşteptare…

furând culori dintr-un tablou, cu fote, bete şi cu ii,

penel cu flori şi cu ţărănci,

pictat de măiestrul Grigorescu…

 

Dar ea, zărindu-i imensa vâlvătaie colorată,

se oglindi în nori să-şi vadă chipul,

să vadă de-i frumoasă, să vadă… cum arată.

Furând din puritatea şi cleştarul lor,

scântei de foc, lumină vie, colorată,

ea se-nălţă pe cer

şi-n evantai se arătă,

îmbrăţişându-l şi pe el,

chiar bolta  toată.

 

Orbit de evantaiul ei de foc,

de strălucirea-i diafană,

din nori şi galexii virgine adunată,

amorezatul curcubeu,

se arcui în chip de Poartă.

Şi o cuprinse-ntr-un sărut,

–  sărut simbol Brâncuşian al dragostei şi al unirii –

şi-îmbrăţişaţi, rămaseră-mpietriţi

uniţi pe veşnicie-n piatră.

 

[Emil Dumitru]

Doamna Lecu Rodica, mulțumesc mult pentru comentariu!

Cu prietenie,

[lecu rodica]

Starile sufletesti  ajung idei,scrieri, cu ajutorul limbajului,asa ca are poate mai putina importanta daca e proza sau poezie,el este forta si libertatea...

Delicata si puternica in acelasi timp,povestea de iubire se dezvaluie dulce ca o balada,se deschide in toata splendoarea ei colorata de penelul maestrului Grigorescu,care a fost domnul picturii autentic rurale,apoi daltuita in nemiscare...daltuita in eternitate...in sfirsit egali...

Asa cum Enescu a transformat doina in Oedip asa si dumneata umanizezi piatra ,ii dai conotatii filozofale si originale...

Semnificatiile sunt mult personale,aduci prin simboluri adevaruri de viata autentica,cred ca asta este marea arta...

Scrieti frumos,elegant...lumea are nevoie de frumos,arta trebuie sa fie mingiietoare,realitatea netransfigurata e urita...

[Ion Lazăr da Coza]

Bănuiesc faptul că poetul Grigore Vieru a folosit „Domnul Eminescu” în sensul de Domnitor (al limbii române). Dacă l-a folosit stricto sensu, e o greșeală! Și nicio personalitate nu poate impune o greșeală. N-a putu impune un ministru al Educației... ăla cu branconajul, darămite un... poet?

Respect.

[Emil Dumitru]

Domnule Ion Lazăr da Coza, sunt de acord cu cele scrise şi voi corecta, dar am totuşi o întrebare sau o nedumerire, de ce în versurile cântecului ''Eminescu'', cântat de soţii Teodorovici se spune că ,,ne-am ales cu domnul Eminescu.... eu de ce nu pot scrie domnul Grigorescu?

[Ion Lazăr da Coza]

Acesta, după umila-mi părere, e un poem în proză... ceea ce nu e rău, doar că trebuie recunoscut/însușit ca atare! Se poate transpune mesajul și în poezie, distilând/extrăgând esențele.

Observații: cu excepția personajelor principale (curcubeu și curcubee), multe substantive se repetă (nori, de ex), caută sinonime; unei persoane/personalități decedate nu ne mai putem adresa cu apelativul domnul/domnului - doamnă/doamnei etc.

da Coza

[Emil Dumitru]

Doamna Vasilisia, am refăcut textul şi vă mulţumesc pentru ajutor!

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Mihaela, mulţumesc frumos pentru lectură şi comentariu.

Cu prietenie,

[Chris]

făcură

ca ziua-treia să n-apară - atenţie, dacă se schimbă în forma corectă "făcu" apoi nu mai cade bine cu versul următor - făcu ca...

O poveste frumoasă - dacă maeştri elogiaţi ar fi fost introduşi ca un mesaj criptat şi ar fi fost mai suplă, zic eu că semăna mai mult a poezie :))

[Sofia Sincă]

Emil a dorit o incursiune printre magnifici români, elogiu lor, începând cu Porumbescu, continuând cu Grigorescu ca să poată aduna, zidi în piatră Brâncuşi, toate comorile ancestrale într-un simbol, într-un sărut. A inventat o poveste de dragoste dintre un curcubeu şi o curcubee pentru a forma arcul de timp între cele trei personaje, poveste romantică, îndulcită cu câte o rimă pe vers rupt, care intervine ca un ecou.

Ca şi formă poate rămâne aşa sau în proză, zic eu, tot pe graniţa dintre proză şi poezie se va situa. Diferenţa constituind-o doar grafica.

Mie mi-a plăcut! Desigur lui Emil îi stă mai bine la proză, dar cine nu a scris cel puţin un vers, ''măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui'', cum spune romanţa.

pudoarea ancestrală o făcură, - o făcu ''olteanule'', o făcură e la plural
şi o cuprinse-ntr-un sărut, - aici ai sărut şi la al doilea vers în sus...

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

   Textul e frumos . Dacă îl vreți poezie , mai trebuie să lucrați  . Succes!