Romanţa toamnei geloase

[Emil Dumitru]

Plânge vara,

tristă pleacă,

plâng copacii pe coline,

că rămân imense nuduri,

fără frunze,

goale ramuri opaline.

 

Doamna toamnă,

tandru-aşterne

lacrimi moarte şi eterne

pastelând imens tablou.

Şi copacii, chiar golaşi,

academic, pătimaşi,

vor cu „doamna” să danseze,

un… tangou.

 

Iar castanii, prin culoarea

şi candoarea

nopţilor târzii de toamnă,

ne vrăjesc, în pas de dans,

melancolici, pe alei.

 

Şi prin foşnet blând

ascund,

sub a lor coroană goală,

doi îndrăgostiţi ce râd.

 

Se iubesc cu patimă,

pe covor de frunze moarte.

Toamnă dragă, fii o doamnă

şi… acoperă-i un pic

cu o vrajă de iubire

şi c-o frunză.

Nu-i trezi!

Şi te rog, nu fi geloasă,

ei sunt tineri

la ei toamna n-a venit!

 

[Sofia Sincă]

O romanţă plină de ludic, gingăşie şi romantism. Deşi rima este cam rebelă se trece peste prin figurile de stil găsite de Emil spre lauda toamnei, a personificării ei şi a poeziei în ansamblu.

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

[Emil Dumitru]

Domnul Ion, vă mulţumesc pentru ajutor, aveţi dreptate, aşa intră mai bine pe rimă!

Cu respect,

[Emil Dumitru]

Doamna Elena Filip, vă mulţumesc pentru lectură şi mesaj.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Sunt două ruperi de ritm și e mare păcat.

Sugerez:

frunze, lacrimii moarte şi eterne/ lacrimi moarte și eterne

Vezi, nu fi geloasă,/ Și te rog, nu fi geloasă

Poezia place, e jucăușă. :)

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

pastelând tablou maro. > pastelând imens tablou.

Am intrat și-am eliminat virgulele prohibitive. Știu că nu te superi.

Poezia e zglobie. Place.

da Coza