Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Sofia Sincă]

Pe lângă reveria versurilor asociate cu tablouri se desfăşoară reveria comentariilor. Rodica Lecu eşti o comoară de tonuri îmbătătoare, ai aruncat armonie divină asupra acestui proiect, acum când a trecut ceva timp şi s-a mai rătăcit prin gânduri. Ai format o aură binecuvântătoare din impresiile tale, aşezată deasupra acestei cărţi care îşi merită fiecare cuvânt adresat. Puterea cuvântului admiratorului deasupra puterii magice ale creaţiilor artistice, poezie şi pictură.

Admiraţie pentru comentariul tău, Rodica Lecu!

Sper ca Gina nu se va supăra că de această dată am admirat un comentariu...

[gina zaharia]

Mi-a fost dată perla din nectarul florilor-de-colț… Sub copita calului sălbatic devine șirag albastru, tot mai albastru…

Așa am ajuns bijutier de talia oglinzilor infinite. Din când în când, mă odihnesc într-un ochi de amiază, mereu atentă să nu treacă peste mine  mareea luminii, spre alt decor. Poate că ursitoarele mi-au pecetluit numele în stânga paginii cu enigme înghesuite într-un simbol albastru. Poate pentru că pasul călătorului de-a lungul mărilor e mai tentant decât un ceas de veghe la ușa peșterii de cristal.

În corabia cu sunte de tot felul devin aripă și traversez intersecții de vrajă, cât să fotografiez lumina din unghi drept.  Fiecare clipă devine nemărginire, în fiecare colț de tablou stă un înger care-mi șoptește numele…

Tu ești  acel înger, Rodica! Ai venit pe meridianle Reveriei să-mi cântărești roua din priviri, să-mi răspândești mireasma gândului tău bun! Voi păstra aceste clipe în catalogul luminii, voi avea grijă să nu le acopere uitarea!

Mulțumesc, prietena mea dragă pentru aceste cuvinte magice. În numele meu, și în numele artistului Mihai Cătrună! 

[lecu rodica]

 

                                           Gina Zaharia –“o voce planetară”.  Mihai Cătrună –,,un poet al necuvintelor’’
 
Aşa cum izvoarele de energie ale oceanului planetar sunt atât de diverse, tot aşa şi izvoarele de inspirație şi expresie ale poetei  ne oferă  o multitudine de semnificante,  în stare să dea naturii rosturi umane.
Mai mult, dualitatea poezie-pictură sporeşte expresivitatea artistică, astfel  că  imaginile sugerează  conotaţiile verbale  deseori nerostite. Nici  penelul şi nici cuvintul nu exprimă  ceea ce se vede, nici emoţii individuale, nici reacţii separate ci identitatea fondului care bate aceasi măsură, deşi pictorul şi poetul dau impresia de parteneri de dialog, fiecare sunt răspunzători şi aduc  partea  lor specifică în investiţia comună de  talent şi măiestrie.
  ,,Nu  zidesc nimic fără să ating cerul’’- iată dimensiunea astrală a   viziunii poetice exprimată insistent  de Gina. Şi  peşteră în formă de stea  şi stelele care trec spre cântec, şi rouă de pe Luceferi, şi ziua lunii, şi fulgerul galaxiilor speciale, până şi proiecţia tandreţii se prefigurează  pe brăzda de est a cerului,acolo unde începe nesfirsirea,sunt tot atitea depăşiri de orizont  perceptual şi limitări fizice palpabile. Această atitudine subtilă şi complexă este relevată de imaginile-simbol din penumbra albastră a lui Mihai Cătrună.
Dar pentru că  nici “fluturii nu rezista în tablourile reci”, aceştia vor coborî până spre ,,hotarul mugurilor” care vor înflori de emoţie, vor rodi în fructe de dor. Cuvintele vor surprinde alte sensuri,cum numai Gina ştie a le potrivi, ele capatind alăturări semantice deosebite ,,verde-uscat; timp din verbe de zăpadă; visul-cătuşă”. Deşi că un leit-motiv se succede ,,jocul  de silabe întemniţate”, acestea bat în ritm cu inima, sunt aceasi măsură cu dragostea, pe care nu ai reuşit a o lasă între ziduri pentru că în acelaşi timp ai construit şi poduri. Cu siguranţă ,,reveria albastră” s-a născut  ,,din prea mult suflet”!
 
  Luceferii cu lumina lină să vă apere si să vă ocrotească!
 
,,Nu, nu ţi-am spus toate cuvintele,
mai aveam câteva
păstrate pentru ziua în care
îmi vei fi cunoscut cântecul inimii’’
 
Rodica Lecu                     

[gina zaharia]

Lisia, ești aici, cu mine,  pe podul de peste mare! Privește! A început să ningă peste Reverie! Fiecare fulg este o parte din timpul meu, fiecare parte din timpul meu îți poartă numele...

Reverență, lumină albastră!

[Vasilisia Lazăr]

Tot deschid Reveria, am uitat că ea și-a luat zborul spre nemurire. O aștept pe raft. Până atunci vreau s-o știu aici, pe prima pagină.

[gina zaharia]

Mulțumiri, domnule Veanu, tocmai ce s-a încheiat un proiect. Florile de timp l-au împodobit cu like-uri.

[gina zaharia]

Iarna asta își va odihni curcubeul în acest lanț de artă, Irina.

E trecut prin valurile de toate zilele, prin ochii orbului, prin dantelărie de șoapte. Când privesc înapoi văd grădinile cu orhidee pe brațe, poteci inundate de zăpezi tainice ori sabia care taie copaci pe inimă. Toate acestea au avut un murmur comun: vraja artei.

Mulțumim, draga noastră, că ai trecut, alături de noi, prin acest fenomen. Veri rămâne în tabloul cu prieteni, înrămat auriu.

Cu drag,

[veanu blajan]

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni 

Citit cu drag, Like, pentru tot poemul!

[Irina Lucia Mihalca]

Gina, in azurul cerului cantul tau isi va purta esenta si lumina! Un vis este aceasta reverie purtata prin timp in inimile noastre! Un vis ce-si va inalta cantul si culoarea!

Cu incantare si bucurie, Irina

[gina zaharia]

Gerra, atât de multă energie ai canalizat spre albastrul acesta încât tot încerci să ne convingi că alchimia culorilor și-a făcut loc în reverie și că va dăinui prin sufletul iubitorilor de cuvânt. Ei bine, tocmai asta încercam să pictez eu aici: o fântână, un călător și un drum departe. Însă drumul acela poate fi al atâtor reverii de toate nuanțele și nu neapărat autografele noastre vor personaliza acea fântână. Ai uitat că înainte de toate uitarea are și ea rolul ei? Suntem doi protagoniști care astăzi fac plecăciune în fața voastră. Mâine alte paragrafe de stări și de admirație își vor deschide filele timpului. Vom deveni, și noi, simpli spectatori, cu privirile îndreptate spre alte izvoare, poate cu mult mai veritabile…

Repet, ești minunată!