Recviem

[Aurelius Belei]

Ușor pe cărare

și tata se duce

și mama pășește încet,

îi simt cum ne pierd

cum li se desfac

zările sus

primitoare,

în priviri îi aud

cum foșnesc amintiri,

ne vorbesc

despre toate,

despre rost,

despre alb,

despre zborul de a fi

ce li se așterne strâns

peste suflete,

tot mai strâns,

acolo unde

timpul

nu mai

moare

niciodată.

[Valeria Merca]

Am rezonat!

[Mihaela Popa]

foarte frumos!

aşa cum a spus şi Sofi, ultimele patru versuri pot sta în aceeaşi linie

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, frumos!

[Aurelius Belei]

Vă multumesc din suflet! Vă doresc tutror Sărbători cu Lumină și spor în toate cele bune ale sufletelor!

[Sofia Sincă]

În sfârșit o poezie! Cu mesaj bine stabilit, cu formă și cu întindere preferată. Și totuși, aici:

timpul

nu mai

moare

niciodată. - le-aș pune într-un rând. Fac parte din aceeași idee și e mai șic: timpul nu mai moare niciodată. Deoarece la fiecare sfârșit de vers ai intenția să te oprești puțin, să faci o pauză. Prin urmare, citește aceste versuri cu pauză și vezi cum sună.

Mesajul așezat pe o idee metafizică. Moartea, desigur, face parte din noi, însă nu-i suntem datori cu nimic. Greu este de suportat gândul că cei dragi nu mai există. Meditația poetică formează efectul liric plin de succes.

Am citit și am apreciat,

Sofi

[Gheorghe]

Felicitări...mi-a plăcut mult...

[gabriel cristea]

Minunat omagiu!