Penumbre lungi se leneveau în soare
Și unduiau spre curgerile lui;
Acei cuminți cu mâini replicatoare
Mă îndemnau pe vânturi să mă sui.
Se auzea cum frunza lor de-alamă
Se tânguia și parcă milenar
Își dăltuia străvechea pictogramă
Pe fruntea vreunei pietre de altar;
De-mi tresărea istovitor prin gene
O zbatere de păsări și de vis
Spre senectute lumi și indigene,
Pe unde timpul fuse interzis.
Mă contopeam, aidoma uitării,
Cu-aripile de ceară sau de scrum;
O frunză pe pământ, în zbor cocorii,
Iar eu, rătăcitor pe-al toamnei drum…
Adaugă un comentariu
Mulțumesc frumos tuturor celor care au comentat și apreciat poezia! Onorat!
Frumoasă rătăcire.
foarte frumos
In dimineata asta m-ai convins ca toamna este ultimul și cel mai frumos zâmbet al anului.
Am rătăcit împreună cu autorul pe-al toamnei drum, îmbătându-mă cu frumusețea versurilor...Felicitări și gând bun!
Bucuria lecturii glăsuieşte: ’’Excelent, Călătorule!.
poemul tău dragă Gabriel este o bijuterie poetică. sincere felicitări.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE