Vânând sălbătăciunea, cu fildeși ca mistreții,
Din glas de corn, prin ferigi, vrui taina-n ispășire.
De ce e suferință-n adâncul frumuseții,
Și florile-s zidite din strop de răstignire?
Vin mateloții ierbii cerându-mi chinovie!
Când slova i-o dau filei, din lungul ei și latul -
Tridimensională-i! Păduri, de pe hârtie,
Prin tot ce mi-s, încalcă ne-ngăduinței hatul.
Eu dacă-aș fi ca foaia, Tu voii mi-ai fi scrisul,
Poem, cum nici un înger nu i-a gustat din buche!
Când albă liturghie mi-e până-n cer caisul,
De ce mi-ai dat voința să-Ți fiu mereu păduche?
Cu-adevărat, Iubire, nu-i om să Te-nțeleagă,
Doar buzele se caut, știutul să-Ți culeagă!
Adaugă un comentariu
Musai liberul arbitru > liberul-arbitru
Rămâne la latitudinea dvs dacă promovați licența fildeșii ca mistreții (doar elefanții au fildeși!), sau lăsați așa. Ce, căprioara lui Labiș nu are coarne?:)))
Frumos.
da Coza
Ce plăcută surpriză să vă revăd! Mulțumesc, doamna Crăciun, pentru popas și apreciativul semn de lectură!
Fiecare cititor pentru mine este o duminică. Vă mulțumesc, doamna Gina!
Mulțumesc, Adelaide, pentru această bucurie de a găsi la fiecare creație de a mea un popas și un semn de lectură!
frumos, cum m-am obisnuit deja sa citesc la dumneavoastra!
buna prozadie, am tot numarat silabele sa vad daca este sau nu un sonet :)
toate cele bune!
Fiecare psalm e o binecuvântare! Mulțumesc, d-le Ichim!
''Eu dacă-aș fi ca foaia, Tu voii mi-ai fi scrisul,
Poem, cum nici un înger nu i-a gustat din buche!
Când albă liturghie mi-e până-n cer caisul,
De ce mi-ai dat voința să-Ți fiu mereu păduche?''
Reverență!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE