Prizoniera de lumină

[gina zaharia]

Un atlet ducea spre mare tolba cu chibrituri arse,
Auzise că prin valuri se tot plimbă storuri trase.
Ar fi vrut să-și cearnă crezul peste ziduri de răcoare,
Avea cerul mărturie și-n ochi soarele-răsare.

Poate a plecat când norii chicoteau în șapte arte
Ori săreau din stâncă-n vale răscolind izvoare moarte.
Orizontul se trezise înainte cu un ceas:
Să nu uiți, în șoaptă-i spuse, să mă-nchizi într-un popas!

Pe de-o parte treceau lespezi albe cât privirea seacă,
Astă seară voi purcede-n marea mea fără de arcă;
Oare drumul peste poduri mi-o aprinde felinare?
Cine știe poate țărmu-i pregătit de sărbătoare!

Dintre frunze plana vântul simfonia ceruită,
Altădată-ntreaga zare avea ramuri în suită.
Câteva raze-ndrăznețe și-au trimis gându-n urcare:
Doar nebunii-și duc cerneala în adâncul cel mai mare!

Lângă mine carul-rege mă urma fără să-mi spună
Că-mi purta în suflet setea și-nc-o pace cu furtună.
Am urcat fără să șovăi, nimeni nu m-a întrebat
Cât știam să merg prin veacuri. Aveam locul rezervat!

Dinastii de multe soiuri se-ntindeau ca într-o doară,
Trebuia să trec prin toate, doar era întâia oară!
Un actor își dresa visul, avea unul fantomatic
Și-nvățase bine rolul despre lupul singuratic.

Doi pescari de vreme bună se-ntreceau într-un oftat:
Doamne-am zis, există-n toate un destin îngândurat!
Mai departe-am mers prin zodii, le-am găsit lângă un foc,
Descântau de zor armura din misterul unui joc.

Am ajuns la miezul nopții, am venit dinspre aval;
Un străjer, la poarta mare, purta fracul roșu-pal.
Mi-a întins un braț albastru, avea pasul lung și greu:
Te aștept de-o veșnicie, eu sunt valul tău ateu!

Ce departe îmi sunt macii, aș fi vrut cu ei să vin,
Azi ogorul meu se-mbată într-o clipă de rubin.
Dar privește-i printre stele, fă-le-ndată rădăcină,
Tocmai ce-ai închis în tine prizoniera de lumină!

[Sofia Sincă]

Transpunerea realitatății înconjurătoare în vis, concretizarea lui în fraze sau tablouri, duc poezia în suprarealism. Modul de așezare a ideilor, ca și versul lung ținut cu multă ușurință, prozodia corectă conferă muzicalitate și farmec. Povestea gândului călător, zburător prin spații dragi: peste ape, spre orizonturi cu lumină neîntreruptă de obstacole sau de popasuri.

O poezie strălucitoare ca și stele invocate.

Admirație!

Sofy

[Corina Militaru]

M-ai fermecat, Gina! Îmi era dor :)

Admirație,

[Ana Ardeleanu]

scestă poveste de lumină,

te face prizonierul ei

şi te îmbată cu o clipă de rubin...

[Ion Lazăr da Coza]

ca ntr-o doară?

Magic!

da Coza