Cum nu poţi să învingi un val, nici puterii vorbei rele

nu poţi să-i întorci cărarea către cel ce-o săvârşeşte,

decât dacă ai în tine-nţepeciunea vieţii grele

dusă prin hăţişul lumii, care Sufletu-ţi loveşte.

 

Calea Inimii urmează, adu-i adânc, tăcut prinos,

simţirea ei n-o risipi, ea îţi îndreaptă-ncet realul

ce se reflectă-n Mintea ta, eliminând ce-i de prisos,

în Marea Trecere s-aduni în tine doar esenţialul:

 

nu alerga să aduni bani lăsându-ţi Sufletul mai gol,

încarcă-ţi gândul rând pe rând cu energia vorbei bune,

priveşte-n jur, încrezător şi soarta nu-­ţi va da ocol,

 

căci peste toate, nevăzut, e Cel ce frica îţi alungă

şi Pacea îţi aduce-n gând să treci uşor de slăbiciune,

puterea ei, a vorbei rele, la tine să nu ajungă.

 

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 28, 2025 la 8:21pm

Găsesc aici un alt Valentin Stănescu. De la valentele concentrate și ușor-fulguite, la versuri  de introspecție, cu veleități de sonet, cu adevăruri abia rostite și misterioase meandre stilistice, întorsături din condei, stropite cu autocunoaștere și un vag parfum de malițiozitate...

Privește-n jur, încrezător!

aDa

Comentariu publicat de Maria Mitea pe Martie 28, 2025 la 8:14pm

Valentine, valentine te ții de șotioare: ” Cum nu poţi să învingi un val ... căci peste toate, nevăzut, e Cel ce frica îţi alungă

şi Pacea îţi aduce-n gând să treci uşor de slăbiciune,

puterea ei, a vorbei rele, la tine să nu mai ajungă. ” Cum nu poţi să învingi un val ”- când toate se așează-n Rugă, 

 - ai aici o rugăciune pe cât de deschisă și simplă, pe atât de puternică ... 

o să închei com cu o poezie care am scris-o ieri,

când vorbeam cu mama-n gând,

da poate vorbeam cu tine - prin Dumnezeu totul e posibil, :) 

( e scrisă m mult în dialect moldovenesc, exact așa cum sî vorgești pi la noi prin iarbă, pi sub copaci, lună șî steli 

cî eu di aia scriu să-mi cânt graiul așa cum este, nu ca-n cărți .

dar nici ca-n universități ... ) 

 

de când mă țin minte vorghesc cu mama în gând

- dacă ai putea vedea ceea ce văd eu,

nu te-ai m-ai frământa ca un aluat,

 

- mamă, mamă,

când aș putea vedea ce vezi mătali?

 

- draga mamii, când n-o sî mai rămână nica întri tini șî Dumnezău,

decât tu și El,

- adică cum, eu și El?

 

- să nu-ți faci griji, șî Dumnezău este un artist, - așa-i când ti naști din nicî -

uite împrejur și o putut zămisli,

iar noi credim cî li mânuim pi tăti ca la cârț,

doar că

menirea lucrurilor, și

a faptelor,

nu este așa cum ni sî pari nouă, ca la iarmaroc, sau circ  - vinzi șî cumperi,

cumperi șî vinzi,

menirea lucrurilor, e he he, nu este așa cum ni esti gândul,

Dumnezău ne-o dat viața lungă cât sufletul sî apuși a sî coași (așa ca șireșîli

, ca merili)

să vadă șî omul dincolo di pământ,

dincolo di nori,

sî-l videm în toati cele veșnice (chiar și-n steli? – chiar șî-n steli, dapoi cum altfel)

suntem ca furnicele, ne ocupăm timpul cu treaba doar ca sî nu murim di urât,

 

numai dacă am putea să-i vedem rânduiala,

nu ne-am mai zbuciuma atâta fără rost

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ETERNITATE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ETERNITATE a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr commented on Ada Nemescu's status
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o stare
"Felicitări, Lisia! Bine ai revenit!"
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Redivivus a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cum ninge la mijloc de vară a lui Amanda Spulber
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vindecare iluzorie a lui Monica Pester
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de alt anotimp a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dor de alt anotimp a lui C.Titi Nechita
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor