Prin sita conștiinței

[Denisa Curea-Popa]

Zâmbetul se răsucește
Cu vorbele pe jumătate umbre
Universul rotește ornicul cu o privire
Aruncată peste umăr
Peste iarna plumburie

Cine pe cine amăgește

Durerile stau răstignite în inimi
Ca niște stânci înalte
De care vulturii își izbesc ciocurile
Doar să nu cadă în gura morții

Ca un tezaur murmură văzduhul
Când fiecare cuvânt sapă ușor
Tranșee între visuri

În câte căderi să mai fim îngemănați
Pentru a putea sfărâma zidurile îndoielilor

[Denisa Curea-Popa]

Da, Angelina, știu că nu te-am recunoscut și mai știu că nu-i bai. 

Sărut mânuțele ocrotitoare! 

[Denisa Curea-Popa]

Cu recunoștință, vă mulțumesc, doamna Sofia! Nu puteam lipsi de aici, am lipsit destul și am regretat.

Prețuire! 

[Nădejde Angelina]

O poezie care a fost pe placul sufletului meu. N-am știut că îți aparține, dar i-am dat 10. Știi că noi în concursuri nu ne facem cunoscute creațiile. Mi-ar fi plăcut să ne notezi și tu. Știu că n-ai ghicit care era poezia mea.

[Sofia Sincă]

La ceas de introspecție. Câte odată conștiința protestează și cheamă la meditație.

Și, la ce concluzie ai ajuns, Denisa? :)) În această poezie eu nu am tras concluzie pentru că s-a terminat cu o întrebare. Prin urmare fiecare cu a sa concluzie.

Am citit cu plăcere,

Sofi

La mine a avut nota 9 în concurs.