poemul sabian

[miodrag radanov]

îmi place vremea

urâtă

lumea comandă mâncare din nou iubirea mea trăiește

după ora de iarnă

bat orașul cât este noaptea de noapte și ploaia mamă

vitregă

pentru timpul când scriu pe zidurile centrului vechi 

data de azi și faptul

că

te iubesc cu litere de-o șchioapă

luna strălucește în ochiuri sărate ce scurg în rigolă resturile unui sfârșit de an 

ce nu-și găsește paharul de vin

sunt unicul proprietar al stâlpilor

pe calea ferată

păsări speriate de începutul războiului își caută una în alta prin pene 

haina lungă a morții acoperă gropile umbrite de tăcerile imperiale ce umplu casele 

în care felinarele roșii își amețesc oaspeții

cu îmbrățișări de felină

mâinile mele te caută în paginile fiecărei cărți de povești

ceva ne face urâți locului unde trăim

poate nu vrem să recunoaștem valoarea primului glas de copil

sau

faptul că tu eu și o mulțime de bani ne fac existența atât de frumoasă

încât nu mai contează cine am fost în ultima viață

în rest ecoul unui pământ care-și plânge sfârșitul

atunci când nimic nu mai rămâne de păstrat în oracole mai mult decât mirosul pomilor înfloriți

[gina zaharia]

sabian ori nu, poemul strălucește!

[Valeria Merca]

Imagini, sentimente, culori - reunite într-un izbutit poem al înțelepciunii lăuntrice. Nespus de frumos!

[Ada Nemescu]

un poem descriptiv, șocant prin realitățile enumerate... speranța în copacul inflorit din final

Ada