Până la sfârșitul lumii

[Monica Pester]

Undeva, la marginea planetei,

și undeva, la o margine de timp,

ma apropii, în sfârșit, de minunea infinitului.

Mai întâi, mă învelesc cu grijă într-un nor, 

până îmi pierd umbra, 

Apoi urc, urc, nu văd stelele toate,

curcubeiele  mă salută înviorându-se.

Doar din  Carul Mare, abia zărit,

Venus îmi face cu mâna, mă recunoaște.

Și continui să-mi deschid aripile.

Cordonul meu de argint

se desfășoară acum ca

firul Ariadnei, brâu al vieții, 

între cer și pământ.  

Lumina mă acoperă din ce în ce, 

străbate cuirasa sufletului

mă redefinește într-o altă structură,

diafană și alburie.

Dar nu sunt înger.

Sunt un bob de Univers

În care mă reîntorc. 

Iar El mă recunoaște.

Până la sfârșitul lumii.

[Camelia Ardelean]

Textul reflectă o mare sensibilitate, însă este prea descriptiv, aşa cum spunea şi Mihaela Popa. Poezia trebuie să incite, nu să-i ofere pe tavă cititorului ceea ce ar trebuie el să "decodifice". Dar am citit cu plăcere. :-) 

[Mihaela Popa]

Cred că ideea în versul alb, spre a suna bine, e să ne axăm pe esențe în loc de descriere. Poezia, în general, e o încifrare, astfel se oferă cititorului ocazia de a descifra în nota sa proprie.

[Monica Pester]

Cred că am restabilit melodia, Mihaela Popa . Zile bune !

[Monica Pester]

Mihaela, bun observator, ai sesizat corect. Am citit și voi face o parte di sugestiile tale, vizibile. Mulțumesc mult.

[Monica Pester]

Lisia, chiar fac aceste călătorii. În stări de visare lucidă. E greu să le pun, însă pe hârtie la adevărata lor intensitate. Îti mulțumesc pentru apreciere.

[Mihaela Popa]

eu aș zice aici așa

fără "Mai întâi, mă învelesc cu grijă într-un nor, " "Cordonul meu de argint se desfășoară acum ca"

 aș continua cu: "firul  Ariadnei  brâu al vieții între cer și pământ"

"Lumina mă acoperă într-o structură

diafană și alburie

nu sunt înger.

Sunt un bob de Univers

În care mă reîntorc.

Iar El mă recunoaște.

Până la sfârșitul lumii.

astfel repetiția cuvântului "înger" s-ar putea evita

scrierea nu este rea, sunt câteva cuvinte care nu aduc nimic, acelea trebuiesc scoase spre a se da forță textului, desigur, asta este (doar) părerea mea, autorul decide.

cu speranța că nu am deranjat,

Mihaela

[Vasilisia Lazăr]

Dorința de autocunoaștere și autotedășire. Această călătorie este și o purificare. Da, cu toții le facem, conștient sau inconștient. Am citit cu drag!

[Monica Pester]

Curcubeiele își găsesc și ele parteneri de joacă !

La urma urmei, știm sau nu știm, toți facem aceste călătorii. În somn, în meditație sau într-un ultim pas. 

Și, chiar suntem, științific sau doar metaforic, proiecții ale Universului, mai simplu,  - praf de stele - 

Cu prețuire, mulțumesc mult, dle, Katin !

[Mihai Katin]

este bine uneori  sa face  o  asemenea  calatorie:

Undeva, la marginea planetei,

și undeva, la o margine de timp,

ma apropii, în sfârșit, de minunea infinitului.

Mai întâi, mă învelesc cu grijă într-un nor,

până îmi pierd umbra,

Apoi urc, și urc, nu văd stelele toate,

curcubeiele mă salută înviorându-se....de ce? mentalul  are nevoie  sa paraseasca  din cand  in cand  spatiile  umane  pentru  a se  curata de  poluarea  lumii ,a se revigora  chiar  daca  acest lucru  inseamna metaforic :

Sunt un bob de Univers

În care mă reîntorc.

Iar El mă recunoaște.

Până la sfârșitul lumii....este un exercitiu  de spirit  care ,ma repet,face bine!

[Monica Pester]

Cu drag, mulțumesc !