Strănută prin Cluj ploi stătute,
plouă cu lacrimi de cer;
iubito, de-ar fi ca să-ți cer,
mi-ai da găzduire, pe vrute,
într-un cald și chemat adevăr?
aleile-n parcuri sunt goale
(nici cioara nu zboară p-aici),
frigul, tăios ca un brici
demult nu mai e doar răcoare.
nici crâșmele n-au înclinare
spre mine. pauper, cum mă știi,
port foamea pe drumuri pustii
și setea pe-alături de cale.
bat clopote mari în biserici,
săracii stau staul la porți
și văd cum se cară pe roți,
nepăsarea-aurită din clerici.
ajuns unde-ajung nepermișii,
iubito, îmi tac rostul meu,
dar crede-mă, nu sunt ateu,
dar merg pe un drum cu proscrișii.
de vrei, să mă iei fără sluj.
ia-mă măcar într-o tindă,
dar nu-mi da a lumii oglindă:
am văzut-o sub ploaie, prin Cluj.
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc, prieteni cu lumina cuvântului în suflet!
Foarte frumos! :)
Boema ia sfârșit spre sfârșitul toamnei. Lumea nu mai e aceeași...
Am citit cu plăcere.
da Coza
Dezolantă călătorie prin lumea cuvântului şi al stărilor poetice la vreme de toamnă târzie, într-un oraș de suflet. Versurile au atâta muzicalitate încât te poartă cu ele în lumea lor rece, ploioasă, dar, într-o aură de artă sacră.
Maestru al pastelurilor, am citit cu încântare!
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE