Ofranda

[Mariana Suciu]

Tu, ce cuprinzi cu gândul nedefinitul suflet
ce-atât de greu şi-amarnic e judecat de toţi
şi cerul pentru-o clipă îl laşi să îl atingă
chiar dacă niciodată mai mult nu o sa poţi,

când raza lui timidă-ţi va încălzi destinul
iar vântul toamnei blande-ţi va dărui plutiri
să laşi pentru o clipă cuvintele să-i ţeasă
din sentimente calde un strai cu amintiri.

Chiar de va şti că iarna îi va aduce vifor
iar geru-i va străpunge neîntregitul scut,
departe nu-şi va ţine plăpânda răsuflare,
el va-ncălzi iubirea cu al iertării trup.

Şi într-o zi când glasul robit de nerostire
nu va mai fi în stare alăturea să-ţi stea,
pe drumul vieţii sprijin nu căuta vreodată
decât în acel suflet, pierdut, ce te iubea

sfidând şi lumi şi reguli în universuri mate,
ca să-ţi arate drumul ce l-ai pierdut cândva,
doar el va fi ofranda pe-altarul neiubirii
ce-şi va păstra puterea de-a te reinventa.

[Mariana Suciu]

Vă mulţumesc pentru părerea sinceră d-na Sofia. Dar cred că deja ştiti despre mine că scriu cu sufletul, aşa cum simt în acel moment, chiar dacă asta înseamnă că nu respect întotdeauna regulile poeziei. Aici mă găsiti pe mine, un om simplu, fără pretenţii de poet.

Cu drag, Mariana

[Mariana Suciu]

 Vă mulţumesc d-na Mihaela.

[Sofia Sincă]

Această poezie, Mariana, parcă ai construit-o special în contratimp. Suferă la ritm din cauza accentelor de pe cuvintele din vers, la fiecare strofă. Din acest motiv nu are cursivitate, iar rimele scut-trup, stea-iubea, cândva-inventa, nu sunt în regulă.

Eu zic că mai bine te aranjează versul alb.

Sofy

[Mihaela Roxana Boboc]

Ai țesut din cuvinte o ofrandă. Puterea de a te reinventa rămâne reperul.