O picătură din tine mi-ai adus
aşhi di bunu, nu ari mardzânji
- nâ chicutâ di banâ - iu duchimu, iu'i vrerea!
În neant dispar toate, important a fost trăirea,
fiorii iubirii şi fluxul care-a curs
în spirale succesive,
chiar dacă-ai închis tot trecutul,
chiar dacă-ai împrăştiat toate petalele fundaţiei,
În Utopia Nimicului ne risipim
amintirile, visele, trăirile, - acel ţinut
din lumea Uitării, pierdut în negurile timpului -
Ştiu că-ţi ascunzi suferinţa,
Ştiu că singurătatea şi lipsa
bunăstării sufleteşti te-au adus aici,
Ştiu că nu poţi construi abundenţa din hârtie,
care la o primă adiere de vânt se va dărâma,
dar, hai, vino lângă mine să împărţim greutăţile,
Vom pleca departe, tot mai departe...
De îndepărtezi furtunile, domolindu-le,
spre-a regăsi fundaţia petalelor,
mă simţi în inima ta.
Simţi bucuria acestei clipe,
un zâmbet poţi să-mi înfloreşti, acum?
Timpul şi spaţiul ne separa,
dar energetic nu te poţi îngrădi.
Prin inima, o poarta-am deschis!
La o rotaţie perfectă a pământului
se întâmplă asta,
- o clipă dăruită cuiva -
Am avut trăiri prea intense, unica mea iubire!
Mai ai, încă, culoarea sângelui viu
din fructele purpurii ale iubirii
şi memoria culorii lor!
Aromate, parfumate fructe! Culoarea lor
a curs vulcanic în noi, topită
din trecutul în viitorul esenţei noastre.
Efemeri ca şi timpul
în propria noastră călătorie suntem.
O picătură din tine,
în pânza mea freatică, mi-ai adus.
Sufletul stă în corp,
face şi el parte din circuitul universal!
Unde-ai plecat cu paleta culorilor? Lacrima ta
picură fierbinte în inima mea.
Cu noi, în veşnicie, ne vom purta iubirea!
Putem părăsi această lume spunând
că am atins
cunoaşterea sublimă a sufletului,
cel fără de carte de identitate!
Adaugă un comentariu
Fiecare picătură din tine e POEZIE!
Prețuire,
"cunoaşterea sublimă a sufletului,
cel fără de carte de identitate!" - te-aş contrazice! Are! Pe cea a luminii! Drag, Gerra
eu îţi dau mâna oriunde m-ai purta Irina! Superb! Poezie şi punct!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE