Între lumi

[Elisabeta Drăghici]

Stai așa și te-ntrebi pe unde să construiești lumea

pe care ai refăcut-o de fiecare dată în minte

după ce un fior îmbibat cu deziluzii ți-a dărâmat stâlpii.

Stai o zi - două și apoi, ridicând fruntea încet

și alungând disperarea te îndrepți spre ușa

care e de ceva vreme deschisă ca o îmbrățișare caldă.

Dincolo de ea pare să fie o lume ... o altfel de lume,

nemaiîntâlnită, nemaivăzută, cu oameni duioși.

Te-ai încrede în speranță...

O umbră ca o ploaie burând în pragul toamnei

parcă te învăluie trist precum morala unei fabule.

Dar ușa aceea pare a avea mireasma speranței

și a încrederii într-o rază de soare.

Ce mângâiere pentru sufletul înfrântului!

[Elisabeta Drăghici]

Mulțumesc pentru îndrumări! Le voi urma; în una din zile voi revin asupra textului. 

[Valeria Merca]

Eu zic să renunțăm la structura pleonastică "Te-ai încrede în speranță". În rest, un text plăcut, cuminte.

[Sofia Sincă]

Meditativ între lumi, între pesimism și optimism.

Construcția cam stufoasă. Se poate, chiar se cere a fi periat puțin poemul.

Ex: spre ușa/care e de ceva - spre ușa/de ceva vreme... Și s-ar elimina mulțimea de e-uri ce formează aliterație.

Dincolo de ea pare - Dincolo pare să fie...

Dar ușa aceea pare a avea mireasma - Dar ușa pare a fi îmbibată cu mireasma - zic eu. Sau altfel, să scoatem aliterația. Nu trebuie neapărat să punem verbul la infinitiv.

Și tot așa. Suntem la poezie și cu cât este mai periată și introdusă puțin în mister este mai valoroasă. Cuvintele de prisos pot fi eliminate. Multitudinea de care și ce.

Am citit cu plăcere,

Sofi