Închide-mă niciunde

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Închide-mă-n zăpadă cu visurile mele,

Arpegii orfeline s-or naşte în altare,

Iar umbrele-ţi păgâne m-or destrăma bizare,

Când luna, în solstiţii, e pământiu de stele.

 

Închide-mă în ochiul ce zămisleşte iară

Tărâmurile iernii, fecunde giuvaere;

Captivă este noaptea, cenuşăreşte sfere...

Doar bradul de tămâie lumina-ţi înfăşoară.

 

Închide-mă în tine, în lămpile cu iască,

O, Doamne, infinitul mă urcă în solfegii;

Pescarul de aiazmă striveşte-n sacrilegii

Ninsoare violetă din pronia cerească.

 

Închide-mă niciunde cu visurile tale...

Captiv în palma-ntinsă voi adormi agale.

 

 

 

(text inspirat din poezia "Nu ştiu de-s fulg ori viaţă cu scânteie..."

aparţinând poetei Ana Sofian)

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Ion,

Mie mi s-ar părea firesc să se citească un text, mă refer la poezie, cu maximă atenţie! Asta vizavi de agramatism. Acum, făcând referire la întrebarea ta De ce să folosim substantivarea unui adjectiv, dacă avem/există în dicţionar, cu înţeles clar, substantivul necesar?

Tocmai pentru faptul că este vorba de poezie. Conversiunea dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta îmi permite mie, ca autor, să creez, să recreez universul funcţie de viziunea şi imaginaţia mea. De aici substantivarea sau substantivizarea adjectivului ca procedeu în sine. Este un procedeu acceptat de limba română care denotă, pe lângă mobilitatea limbii, posibilitatea de a da noi valenţe şi sensuri cuvintelor în diverse construcţii. Acest procedeu de conversiune al claselor lexico-gramaticale a fost folosit de clasici în scriiturile lor pentru a obţine diverse efecte stilistice. Ce e rău în asta?

Eu ţi-am precizat punctul meu de vedere, nu am mers pe ideea de a avea sau nu dreptate.

Interpretarea textului este la latitudinea cititorului, eu am răspuns doar întrebărilor tale!

[Ion Lazăr da Coza]

La o citire firească/neatenționată, tot pare un agramatism!

De ce să folosim substantivarea unui adjectiv, dacă avem/există în dicționar, cu înțeles clar, substantivul necesar? Dar, cum zicea Johann Wolfgang Goethe:

• „Cel ce dreptate vrea cu orice preţ să aibă,/ Vorbind mereu, o va avea.”

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Nu, Ion, nu este de umplutură! Sensul este că ea, luna, se transformă, se preface.

Ar fi fost prea explicit... Când luna se preface în pământiu de stele!

Am ales această formă, nuanţând, zic eu, acest aspect al transformării. Cred că aşa încărcătura lirică este mai profundă.

[Ion Lazăr da Coza]

Închide-mă-n zăpadă cu visurile mele,

Arpegii orfeline s-or naşte în altare,

Iar umbrele-ţi păgâne m-or destrăma bizare,

Când luna, în solstiţii, e pământiu de stele.

Dar ce face luna? E de umplutură?

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Ion,

Înainte de toate îţi mulţumesc de popasul făcut şi de sugestie! E de luat în considerare!

Acum, referitor la versul invocat de tine, construcţia mea este pământiu de stele. Acesta este un epitet iar, în cazul acesta, am substantivat cuvântul pământiu schimbându-i valoarea din adjectiv în substantiv. În poezie, în alcătuirea epitetelor, este permis acest procedeu. Deci nu se pune problema de acord! Nu este greşit!

Dacă aş fi dorit să-i păstrez valoarea de adjectiv, versul ar fi sunat în modul următor:

Când luna, în solstiţii, e pământie-n stele. Aici este nevoie de acord între substantivul luna şi adjectivul pământie. Respectam şi măsura şi ritmul în acest caz. Am avut această variantă. În cele din urmă, varianta finală este cea pe care am ales-o şi pe care am postat-o.

Consideraţie,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mihaela,

Îţi mulţumesc mult de trecere şi remarcă!

Complimente,

[Ion Lazăr da Coza]

Când luna, în solstiţii, e pământiu de stele. > Când luna e-n solstiţii, mi-s pământiu de stele.

PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii - adjectiv.

ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz.

Am citit cu încântare și interes.

da Coza

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Iris,

Îţi mulţumesc mult pentru lectură şi pentru cuvintele tale! Încântat!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Sunt onorat, doamnă Sincă, de cuvintele dumneavoastră lăsate în această pagină!

Vă mulţumesc mult!

Complimente,

[Sofia Sincă]

Desigur, orice idee știi s-o prelucrezi clasic prin cea mai rafinată formă. Dorința de a-ți savura iubirea în liniștea singurătății, aceste versuri transmit cititorului sublimul poetic plin de vrajă și pasiune.

Am citit cu încântare.

Sofy