În suflet...

[Vezi blog]

În suflet, toamna lasă urme-adânci,

Tristețea  blândă, frunzele căzute

Pe munți, pe dealuri și pe joase stânci

Se răspândesc, de vânt fiind bătute.

 

Afară-i frig și ceață și-nnorat,

Iar stă să plouă-a câta oară?!

Iubito, fiindcă ești m-am bucurat,

Iar inima nu știe să  mai doară.

 

În suflet, simt căldura iubitoare,

Iar chipul diafan m-a fermecat,

Și vocea ta discretă-ncântătore

Cu melodia ei m-a vindecat –

 

Durerea ce-o sădise anotimpul

M-a părăsit de tot fiind fericit,

Și poate că-mpreună este timpul

Să fim un cuplu nou statornicit.

[Sofia Sincă]

Cel puțin ai renunțat, aici, la acel vers lung, obositor. Însă nu spui nimic, mare lucru. Versuri uzate, o toamnă banală și vagi simțuri strecurate pentru a fi. Prima strofă este de-a dreptul banală...

Apoi acest vers, Afară-i frig, și ceață, și-nnorat, seamănă mult cu al lui G.Coșbuc, scris fix acum 100 de ani.

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat - ș.a.m.d. Noutatea la tine este ceața.

Desigur la vremea poetului era o poezie la mare înălțime. Dar acum, la noi... peste 100 de ani, cu ce venim nou?

Sofy

[Nelu Preda]

Mulțumesc, doamna Merca, pentru lectură, observațiile pertinente cărora o să le dau curs pe cât posibil, și semnul de lectură lăsat.

[Valeria Merca]

Versuri de romanţă. Se simte preocuparea pentru respectarea prozodiei; rima anotimpul şi timpul din s4 e prea facilă. În s1, v2 măsura versurilor nu mai corespunde (13 silabe), este si o rupere de ritm acolo.  Şi ultimul vers din s1 s-ar cere modificat; nu este deloc poetic. În s2 v4, pentru acurateţea exprimării propun: Iar inima a încetat să doară sau Iar inima-ncetat-a să mai doară. 

Am citit cu interes şi plăcere.