În suflet...

[Vezi blog]

În suflet, toamna lasă urme-adânci,

Tristețea  blândă, frunzele căzute

Pe munți, pe dealuri și pe joase stânci

Se răspândesc, de vânt fiind bătute.

 

Afară-i frig și ceață și-nnorat,

Iar stă să plouă-a câta oară?!

Iubito, fiindcă ești m-am bucurat,

Iar inima nu știe să  mai doară.

 

În suflet, simt căldura iubitoare,

Iar chipul diafan m-a fermecat,

Și vocea ta discretă-ncântătore

Cu melodia ei m-a vindecat –

 

Durerea ce-o sădise anotimpul

M-a părăsit de tot fiind fericit,

Și poate că-mpreună este timpul

Să fim un cuplu nou statornicit.

[Nelu Preda]

Domnule Bedrule, am înțeles aluzia dumneavoastră la Levantul. Îmi însușesc critica, dar nu știu cât o să reușesc și în scris!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu cunosc varianta iniţială, dar, pentru Nelu Preda, această poezie e un pas înainte... Dacă autorul ar renunța la atitudinea belicoasă, ce bine-ar fi.

da Coza

[Taci(tu)!]

     Eu am făcut o scurtă analiză prozodică, nu un rechizitoriu, domnule Nelu Preda. Nu sunt deplasat, remarcile mele nu s-au vrut jignitoare. Am fost mai direct, pentru că felul cum e abordată poezia aceasta nu-mi dă voie să spun despre ea decât ceea ce am afirmat înainte, într-o profundă atitudine democratică, aşa cum aţi dorit.

     Scrieţi ceea ce vreţi, dacă cititorii pe care îi aveţi vă acceptă aşa creaţiile, însă modul acesta e vetust, într-adevăr, lexicul mult prea sărac, viziunea lirică e mai mult decât simplistă, cât despre modernitatea în ceea ce priveşte figurile stilistice... mai e nevoie de exerciţiu sau poate ne veţi demonstra contrariul...

     Ce vă spune Levantul lui Mircea Cărtărescu... 

    

[Nelu Preda]

Dragă J'Arrive, dacă îți știam numele, mă adresam cu domnule, dar fiind un pseudonim, poți fi și doamnă sau domnișoară! Mulțumesc pentru efortul de a analiza poezia mea, un lucru constructiv dealtfel, dar pe care nu te-ai putut opri să nu-l transformi într-un rechizitoriu despre ”lipsa de inspirație, sărăcia în exprimare , lipsa lecturii”, de parcă toate acestea ar putea fi cuantificate din câteva versuri, sau ai fi putut pătrunde în mintea mea să știi ce și cât am citit. Consider jignitoare remarcile tale, și consider că ești cel puțin deplasat, dar mă rog, ca un Poet ce ești ți se iartă. În altă ordine de idei, ți-am ascultat observațiile și am modificat atât cât am fost de inspirat poezia. În privința criticii, sigur, este bună, dar publicul și timpul vor decide valoarea poeziilor, și nu un grup de inițiați care se citesc, apreciază și înțeleg ei între ei. În privința concursului, ce să spun, dacă toți am fi genii, ar trebui numai locuri I, iar votarea s-ar face numai după un examen de competențe al votanților. Fiind democrație votez și eu și alții ca mine pe care ne ironizezi - ghinion! În rest, să auzim de bine și să ne întâlnim cum spui, în Poezie!

[Taci(tu)!]

Doar câteva remarci la textul domnului Nelu Preda: 

 

 

 Strofa I:

 

„În suflet, toamna lasă urme-adânci, / Tristeţea  blândă-a frunzelor căzute / Pe munţi, pe dealuri, şi pe joase lunci / Se răspândesc, de vânt fiind bătute.” (Nelu Preda – În suflet…)

-         nu are ce căuta virgula înaintea conjuncţiei copulative „şi” din versul al III-lea;

-         apoi, Tristeţea … Se răspândesc arată un dezacord între S şi P;  cine Se răspândesc? (vreau părerea autorului!!);

-         rimă asonantă: adânci / lunci;

-         folosirea a două genitive în construcţia strofei (urme-adânci, frunzelor căzute) scoate în evidenţă lipsa de inspiraţie, sărăcia în exprimare, lipsa lecturii, în general;

 

Strofa a II -a:

 

„Afară-i frige, şi ceaţă, şi-nnorat, / Şi stă să plouă;” (idem)

-         între primele două nume predicative (frig, ceaţă) nu are ce căuta virgula;

-         versul al II –lea are două silabe în plus; (e vers în manieră clasică… se respectă regulile prozodice;)

 

Strofa a III -a:

-         o schimbare de măsură, aici, 11-10-11-10, în timp ce la primele două strofe apare construită sub forma: 10-11-10-11;

-         alte două genitive în rime: căldura-(ţi) iubitoare, vocea (ta) discretă-ncântătoare, ceea ce dovedeşte sărăcia în exprimare, lipsa metaforelor, a imagisticii spontane;

-         din aceleaşi motive apar două verbe la acelaşi timp, acelaşi mod, în rime (m-a fermecat, m-a vindecat); nu se recomandă nici această strategie, ea anunţând rigiditatea prozodică, dar şi a lexicului;

 

Strofa a IV –a:

-         şi aici măsura e adaptată la strofa anterioară; pentru muzicalitate, e bine de respectat metrica pe tot parcursul poeziei, ca la primele două;

-         rupere de ritm la verbul sunt, în versul al II-lea;

-         atenţie şi la redactare… două virgule (de la finele versurilor) sunt rămase de căruţă: /Iar chipul diafan m-a fermecat ,/ M-a părăsit de tot, sunt fericit ,/ (Nelu Preda)

-         o rupere de ritm şi în versul / Şi poate că-mpreună ar fi timpul/ (Nelu Preda)

-         mai mult decât facilă rima: anotimpul / timpul;

 

 

     Vetust sau banal, ăsta este stilul care mă caracterizează, şi nu mi-e ruşine cu el. Sigur critica are rolul ei, dar nu acela de lege. (Nelu Preda) – replica dată editorului Sofia Sincă. 

 

      Ştiu eu… domnule Nelu Preda?! Mă uit la cei care au bifat textul acesta ca semn de apreciere. Şi ei, probabil, vor da note poeziilor din concursul în desfăşurare, ca şi domnia ta… 

 

Să ne întâlnim în Poezie! 

[Nelu Preda]

Mulțumesc pentru lectură și apreciere, doamna Constantinescu!

[rodica constantinescu]

O romanta de toamna tarzie, plina de caldura si sensibilitate!

[Nelu Preda]

Ei, da! Ce să spun, o să încerc și ceva de genul ăsta! Merci!

[Nelu Preda]

Cu aceeași prietenie!

[Sofia Sincă]

Și totuși... încerc să te corup. Poezia nu este poveste. Povestea are loc în proză, proza este destinată poveștii, povestirii. Poezia exprimă simțăminte care trebuie să sune frumos la ureche. Ea trebuie să fie o relaxare. Lasă povestea din poezie, aia trebuie să existe doar în mintea ta. Chiar dacă nu înțelegi mare lucru din poezie, dacă ea sună bine, te relaxează într-un moment în care ai nevoie, este în regulă. Eu dorm cu un volum de poezia la cap, poezie clasică, spre uimirea ta, poate. Și port peste tot, această plachetă. Citesc poate un vers, pe care l-am mai citit de multe ori, pentru a mă relaxa și dormi cu vise frumoase.

Hai să-ți scriu din memorie o strofă, din acest volum, contemporan, din acest site, chiar:

Un mânz a căzut dintr-0 stea

fecunde solstiții să pască

se-ncinge sub șeaua de iască

ce tropot e -n inima mea... (fără punctuație, că nu o țin minte, el fiind f.pretențios la orice detaliu)

Câtă muzică și câtă visare există în această strofă! Câtă trimitere spre solitudine poetică există aici. De aceea poezia face parte din genul liric, la fel ca muzica. Cât înțelegi dintr-o simfonie, dacă nu ai studiu muzical? Puțin. Dar place și o asculți pentru a-ți relaxa mintea, creierul, momentul. Și face bine. La fel se întâmplă și cu poezia.

Aceeași,

Sofy.