În suflet...

[Vezi blog]

În suflet, toamna lasă urme-adânci,

Tristețea  blândă, frunzele căzute

Pe munți, pe dealuri și pe joase stânci

Se răspândesc, de vânt fiind bătute.

 

Afară-i frig și ceață și-nnorat,

Iar stă să plouă-a câta oară?!

Iubito, fiindcă ești m-am bucurat,

Iar inima nu știe să  mai doară.

 

În suflet, simt căldura iubitoare,

Iar chipul diafan m-a fermecat,

Și vocea ta discretă-ncântătore

Cu melodia ei m-a vindecat –

 

Durerea ce-o sădise anotimpul

M-a părăsit de tot fiind fericit,

Și poate că-mpreună este timpul

Să fim un cuplu nou statornicit.

[Nelu Preda]

Domnule Bedrule, am înțeles aluzia dumneavoastră la Levantul. Îmi însușesc critica, dar nu știu cât o să reușesc și în scris!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu cunosc varianta iniţială, dar, pentru Nelu Preda, această poezie e un pas înainte... Dacă autorul ar renunța la atitudinea belicoasă, ce bine-ar fi.

da Coza

[Nelu Preda]

Dragă J'Arrive, dacă îți știam numele, mă adresam cu domnule, dar fiind un pseudonim, poți fi și doamnă sau domnișoară! Mulțumesc pentru efortul de a analiza poezia mea, un lucru constructiv dealtfel, dar pe care nu te-ai putut opri să nu-l transformi într-un rechizitoriu despre ”lipsa de inspirație, sărăcia în exprimare , lipsa lecturii”, de parcă toate acestea ar putea fi cuantificate din câteva versuri, sau ai fi putut pătrunde în mintea mea să știi ce și cât am citit. Consider jignitoare remarcile tale, și consider că ești cel puțin deplasat, dar mă rog, ca un Poet ce ești ți se iartă. În altă ordine de idei, ți-am ascultat observațiile și am modificat atât cât am fost de inspirat poezia. În privința criticii, sigur, este bună, dar publicul și timpul vor decide valoarea poeziilor, și nu un grup de inițiați care se citesc, apreciază și înțeleg ei între ei. În privința concursului, ce să spun, dacă toți am fi genii, ar trebui numai locuri I, iar votarea s-ar face numai după un examen de competențe al votanților. Fiind democrație votez și eu și alții ca mine pe care ne ironizezi - ghinion! În rest, să auzim de bine și să ne întâlnim cum spui, în Poezie!

[Nelu Preda]

Mulțumesc pentru lectură și apreciere, doamna Constantinescu!

[Nelu Preda]

Ei, da! Ce să spun, o să încerc și ceva de genul ăsta! Merci!

[Nelu Preda]

Cu aceeași prietenie!

[Sofia Sincă]

Și totuși... încerc să te corup. Poezia nu este poveste. Povestea are loc în proză, proza este destinată poveștii, povestirii. Poezia exprimă simțăminte care trebuie să sune frumos la ureche. Ea trebuie să fie o relaxare. Lasă povestea din poezie, aia trebuie să existe doar în mintea ta. Chiar dacă nu înțelegi mare lucru din poezie, dacă ea sună bine, te relaxează într-un moment în care ai nevoie, este în regulă. Eu dorm cu un volum de poezia la cap, poezie clasică, spre uimirea ta, poate. Și port peste tot, această plachetă. Citesc poate un vers, pe care l-am mai citit de multe ori, pentru a mă relaxa și dormi cu vise frumoase.

Hai să-ți scriu din memorie o strofă, din acest volum, contemporan, din acest site, chiar:

Un mânz a căzut dintr-0 stea

fecunde solstiții să pască

se-ncinge sub șeaua de iască

ce tropot e -n inima mea... (fără punctuație, că nu o țin minte, el fiind f.pretențios la orice detaliu)

Câtă muzică și câtă visare există în această strofă! Câtă trimitere spre solitudine poetică există aici. De aceea poezia face parte din genul liric, la fel ca muzica. Cât înțelegi dintr-o simfonie, dacă nu ai studiu muzical? Puțin. Dar place și o asculți pentru a-ți relaxa mintea, creierul, momentul. Și face bine. La fel se întâmplă și cu poezia.

Aceeași,

Sofy.

[Nelu Preda]

Sofy, ceea ce îmi ceri, este să nu mai fi eu; aș fi tu, scriind poezie. Vetust sau banal, ăsta este stilul care mă caracterizează, și nu mi-e rușine cu el. Sigur critica are rolul ei, dar nu acela de lege. Mulțumesc pentru sugestii, o să reflectez asupra lor. Metaforele nu sun punctul meu forte, iar o poezie care nu are o poveste, mi se pare că nu spune nimic. Mulțumesc încă o dată pentru lectură!

[Sofia Sincă]

Bine ai zis, banal este cuvântul de bază pentru această poezie, Nelu.

Vrei constructiv? Bine: scoate tenta de poveste din vers, renunță la versificație și construiește metafore aprinse. Renunță la exprimarea arhaică care bântuie versul tău, treci de la polul nord la ecuator în același vers, adică alcătuiește metafore între gheață și foc, introdu misterul în poezie căruia acolo îi este locul, alcătuiește metafore între bucurie-disperare, apăsare sufletească-extaz, culoare închis-deschis, muzicalitate, simțăminte dulci-amărui, imagini, idealuri... și apoi mai vorbim.

Prin urmare, uită tot ce-ai scris până acum și scrie poezie adevărată.

Sofy, cu prietenie, în afară a tot ce crezi tu, că am ceva cu tine.

[Nelu Preda]

Sofy, banală este critica ta, în care cuvântul ”banal” a devenit  motivul de bază. Poate găsești o exprimare mai puțin comună, și poate constructivă. Mulțumesc oricum pentru lectură.