Când monoton vaiet bat clopotele ploii

Şi la amiază e vară, seara toamnă

Mă-ntreb în noaptea otrăvită de brumă

Unde sunt sorii râsului tău ?

Unde se ating aripile tale de somn ?

Răspunsul, altfel al pădurilor

Altfel al râului buzău, tulburat

De posomorâte odihne, altfel al văzduhului

Toate măresc ecoul depărtării tale

Avem fiecare altă zare.

Ostatec în străine gânduri, fiecare

Cu propriul rubin, nu le putem muta

Aproape unul de altul, străduinţa

Ar lăsa doar o urmă în praful cerului.

Numai în fantezia unei veri ne-am măsurat

Din acelaşi loc iluzia în derutant

Schimbătorul de foc. Gol dezolant

Mai pustiu decât deşertul uitării

Ne sapă liniştea din ermetice gânduri

Rubinele mai surpă câte-o scânteiere

Dar nici una nu mai zvâcneşte până la vechiul

Capăt de cale, despărţirea de cuvinte

În inegale amintiri. Doar umbrele noastre

Străbat până la margine, fără să se recunoască.

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Februarie 27, 2013 la 6:28am

Schimbătorul de foc, ardeile şi scrumirile noastre întind ceruri sub pasul inimii, T.S.! Cu drag, Gerra

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 26, 2013 la 6:30pm

Când monoton vaiet bat clopotele ploii  (vers confuz). Dacă ar fi fost În monoton vaiet bat clopotele ploii aș fi înțeles.

Corect: ostatic

O poezie frumoasă.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 26, 2013 la 11:15am

Romantic, în limitele aşteptării speranţele se amână în promiscuitatea viselor. Misterele ajung în ecourile naturii, care fiecare răspund altfel.

Am citit cu încântare, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăirea poetului a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 42 minute în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Trăirea poetului a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerere de aducere aminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 9 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec târziu a utilizatorului Amanda Spulber
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog să nu mă chemi a lui Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să nu mă chemi a utilizatorului Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cincizeci de ani a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerere de aducere aminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cerere de aducere aminte a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog La o plecare ll a lui Monica Pester
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor