N-o să-ți mai cânt, iubirea mea bolnavă.
Am să te-nchid cu iarna-ntr-o octavă,
Și-oi pune paznic omul de zăpadă.
Cu siguranță el o să mă creadă
Că ți-am cântat cât am putut de tare,
Și-aveam în suflet o privighetoare!
N-o să-ți mai cânt. Dar vino și mă-nvață
Cum să te-așez pe-un portativ de gheață,
Când cerul nostru n-are niciun soare
Și a orbit de-atâta așteptare!
Din când în când să vrei să știi de mine,
Cât am plecat și cât mai sunt în tine.
Adaugă un comentariu
Multumesc, draga mea Lisia!
Tu chiar ai în suflet o privighetoare, Gina, iar cântecul tău se cere mereu ascultat și admirat.
Mihaela, mulțumesc!
Da Coza, îmbrățișări!
Valeria dragă, mă bucur! Mulțumesc mult!
Mulțumesc, Sofi! Îmbrățișări!
Mulțumesc, Paul! Ascultat și reascultat!
J' Arrive!, mulțumesc! Gând senin în Noul An!
Mulțumesc, Nikol, mulțumesc! O să mai cânt câte ceva... :))
semn de admirație și încântare
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE