Murmur

[Ada Nemescu]

Motto: Noaptea este mărturisirea zilei -  Johann Wolfgang von Goethe

Noapte cu parfum de stea și cu gene de cărbune

Mă strivești și-mi place așa, nu îmi pasă ce se spune:

Vise-ascund  și-n sân de-a valma florile de busuioc,

Că-s pierdută și n-am lege să mă lege de vreun loc

 

Stele cu sclipiri de șoapte și amare ca necazul

Forfotiți prin cer a foame sau a sete de lumină

Zgribulite și-atârnate-n cercuri parcă de rugină

Universul, în derivă, sigur a-ncurcat...  macazul

 

Unde sunt ninsorile, nici prăpădu-n viscol surd

Îndărăt nu s-au întors, cum nimic nu se întoarce

Cu provizii de iubire să-ncropim un cuib de pace

Lacrima din ochiul lumii se reduce la ... absurd

 

Simt, ceva se sfarmă-n mine, dar se naște-n dor ceva

Șchiopătând, o cicatrice mă imploră s-o mângâi

Ce rețetă-mi dă destinul? Umbra mi-e aproape întăi!

Noapte cu parfum de stele, mă strivești sub pleoapa-ți grea...

 

[Ada Nemescu]

Dragă Lisia, mulțumesc mult pentru sugestii și ajutor, voi modifica.

Aprecierea ta mă onorează.

Ada, cu drag 

[Vasilisia Lazăr]

Umbra mi-e aproape întăi! / Umbra mi-e aproape-ntâi! (pentru ritm)

Unde sunt ninsorile Aici ritmul se modifică puțin. Poate ar trebui ceva de genul Nu mai cad ninsori albastre

Poezia e foarte frumoasă. M-a rupt versul acesta: Îndărăt nu s-au întors, cum nimic nu se întoarce. :(

Frumos, Ada, frumos!

[Ada Nemescu]

@ Alexandru,  mulțumesc pentru comentariul poetic, aDa

[Ada Nemescu]

@ Dragă Lisia, admir energia ta dovedită de rezultate notabile, succes!

@ Valentin Stănescu, mulțumesc pentru vizita nocturnă, inspirație să avem 

[bolache alexandru]

Un murmur puternic, un strigăt învăluit în aburii nopții...

[Stanescu Valentin]

În miez de noapte cu suferinţa bătrânului meu prieten patruped Caisă am dat de mesajele nocturne ale Doamnelor Vasilisia şi Ada Nemescu... Din cele expuse am definitivat în suflet caracterizarea lor. Fiinţe de mare forţă prin complexitatea implicării lor în poezie, reviste, Cenaclu, fără neglijarea familiei şi a micilor patrupede, acolo unde mai există. Sunt mirat că mai sunteţi, aş putea zice cu prietenia cuvântului, Doamnelor! Vă mulţumesc pentru că sunteţi şi m-aţi ajutat şi încurajat să fiu ’’poet’’. Nu sunt, încerc să fiu! Sper ca supărarea mea din timpul din urmă să fi adus un soi de revigorare aici. În general, răspund prin comentarii în felul meu, sper fără să deranjez pe cineva, celor care intră în spaţiul paginii mele şi îmi spun cel puţin un cuvânt. În ultimele zile, deschid postările noi şi nu închid decât după ce spun ceva... Aşa ar trebui să facă mai mulţi din cei ce postează. Iertat să îmi fie nesomnul şi mă întăresc acum când văd că şi Caisă a reuşit să se liniştească. A fost ceva cumplit să îl scot afară singur în condiţiile în care are peste 40 kg şi parţial afectat la mers în urma unui AVC... Mulţumesc poeziei, mulţumesc prieteniei!

[Vasilisia Lazăr]

E frumos, dar înțeleg cât de greu e să te împarți... Și mie mi-ar plăcea dacă aș avea pe cap doar poezia... dar la atâtea activități pe care le am, sunt fericită și dacă reușesc să citesc textele de aici. În ultimele zile a trebuit să definitivăm revista să o dăm la tipar, să mă ocup de corectarea conținutului a două cărți de colecție unde coordonator e domnul M. Nencescu, să fac față celor 6 ore zilnice cu trei clase de năzdrăvani la școală, ca să nu mai spun că am avut și inspecție, și două ședințe la centru, apoi casa, animăluțele... Greu. Așa că poezia pentru mine e sărbătoare. Și nu e toată ziua sărbătoare. Mă bucur însă că se postează, că se discută. În mod normal, ar trebui să meargă de la sine, dacă toți autorii care postează ar înțelege că e de datoria lor să intre și la postările colegilor de condei și să lase o părere. 

[Ada Nemescu]

Dragă Lisia, nu a fost reproș, deși așa părea... N-am vrut, și nu doresc să monopolizez atenția pe aici,  acest dialog poetic în special cu sărbătoritul Valentin Stănescu, pe paginile noastre și nu numai, este pentru a revigora activitatea pe site, nu doar pentru bucuria noastră... mulțumesc pentru înțelegere.

aDa, cu drag

[Vasilisia Lazăr]

Ada, înainte de a vorbi despre frumosul tău poem, m-am uitat prin comentarii. Și am simțit un voalat reproș că nu am menționat unde e colectivul de redacție, încă două funcții de redactor pe care le deții. Dar de unde să știu eu, fată dragă, dacă nu spui? E măgulitor pentru Însemne, mai ales că „Astralis” e ca și „Eminesciana” sub egida UZPR. Am tras un ochi prin această publicație și te-am reperat. Mai greu ce e drept fiindcă la „Astralis” colectivul redacțional e mult mai numeros față de „Eminesciana” unde suntem doar patru redactori. Dar asta nu are importanță. Important e că trebuia să-mi spui, eu nu le pot ști pe toate.

[Ada Nemescu]

Dorina, draga mea,

Ai trecut ca o boare...

Pentru că nu uiți cărarea spre Însemne Culturale, mulțumesc mult,  și pentru semnul de apreciere, aici...

aDa, cu drag