Metafora din pieptul tău

[gina zaharia]

Amândoi am hotărât să înnoptăm lângă râul Gange,

auzisem că aici păsările își împrospătează cântecul într-un ritual

aproape angelic,

puteam fi martorii care învață cum se dezmiardă apa și cerul

în diezi,

pe valuri pluteau jurăminte de dragoste,

din când în când se zbenguiau într-un vârtej

ca niște copii care trag de colțul unei zile

să facă loc bucuriilor de mâine.

 

Căutătorii de noroc lăsaseră urme peste tot, le-am șters cu mâinile goale,

dar imediat au apărut altele și altele,

puteam fi neutri în această poveste cu maluri de suflet,

dar știam câte ceva de la carnavalul în care am nimerit și am aflat

că putem păstra masca aceea fermecătoare

pe care o pierduse cândva

un bolnav de iubire.

 

La noapte va fi iarăși vară cât să adorm la pieptul tău

și să aud sângele plimbându-se pe arterele care duc gândurile noastre

într-un singur sens.

E minunat să te trezești în metafora pe care ai dăruit-o

fără să știi că respiri prin toate silabele ei

și ți-a devenit leagănul în care păstrezi saltul

dintre două inimi.

[gina zaharia]

Vă mulțumesc, dle Tudor! Adevărat, suntem norocoși că putem călători împreună cu prietenii :)

[Tudor Cicu]

„La noapte va fi iarăși vară cât să adorm la pieptul tău

și să aud sângele plimbându-se pe arterele care duc gândurile noastre

într-un singur sens.

E minunat să te trezești în metafora pe care ai dăruit-o

fără să știi că respiri prin toate silabele ei

și ți-a devenit leagănul în care păstrezi saltul

dintre două inimi.” ... da, „e minunat să te trezești în metafora pe care ai dăruit-o”! Dacă nici poetul nu știe asta, ce ne-am face, Gina? (Am reprodus ultima parte care e fascinantă în acest întreg poem).