În casa mea s-a zăcut
de când mă știu.
Întâi au zăcut urechile, bolnave
de patriotismul cântecelor
din difuzoare.
Au urmat ochii, orbiți de aurul
din rafturile goale
și din salamurile cu soia.
Mâna dreaptă aproape s-a uscat
de-atâtea saluturi pionierești,
în timp ce brațul stâng a-nțepenit
tot căutând degeaba prin frigiderul depopulat
până și de frații Petreuș.
Buzele și-au cam pierdut direcția,
îndreptându-și sărutul spre altă parte
decât cea firească.
Limba n-a mai putut să articuleze
nume de îngeri
și alte nume străine, de Cioran sau Țuțea sau Eliade.
În fine, inima
aproape c-a ieșit din piept
elogiind, cu sute de bătăi pe minut,
mărețele realizări.
Dar toate acestea s-au întâmplat
într-un alt veac.
În veacul ăsta nou, nu mai există difuzoare
și, oricum, patriotismul
nu ne mai deranjează de nicăieri.
Golul din rafturi s-a umplut
și salamurile cu soia valorează
greutatea lor în aur.
Mâna dreaptă și-a dat mâna
cu cea stângă
și amândouă ne conduc
spre altfel de realizări mărețe.
Numele de îngeri zboară acum
de pe buzele tuturor,
de dimineață până seara,
în niște moduri foarte populare.
În fine, inima,
lăsată fără obiectul muncii,
se oprește, de capul ei,
adesea chiar între două spitale.
După cum vă spuneam,
în casa mea s-a zăcut
de când mă știu.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc mult, domnule Constantin!
Ada, gând la gând cu... bucurie? Cu boală fără leac? Cred că asta, mai degrabă. Mulțumesc frumos!
BRAVO!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE