Marea

[Mariana Tasente]

Femeie frumoasă cu plete fluide

Te cântă poeții cu suflete avide

De frumosul tău păr lung, ondulat de vânt,

De trupul tău ademenitor unduindu-se

în valuri mici și firave, sfioase și blânde când briza adie,

De forța ta uimitoare când ești agitată și coama valurilor se sparge de țărm

învolburându-se pierdută în spuma pasiunii,

De fața ta schimbătoare - veselă când soarele se oglindește în tine asemenea iubirii,

tristă când cerul e înnorat și furtuna se apropie,

De zâmbetul tău misterios ce le arată cărarea care duce spre locul unde se nasc visele,

De țipătul pescărușilor ce se contopește cu vuietul tău și se transformă în simfonie,

De vapoarele ce se văd în larg legănându-se ușor de parcă ar fi

podoabe ancorate în mersul tău de femeie ce știe că e frumoasă

Dar nu uită că e sensibilă, dulce și sărată, caldă și tandră, iubitoare și...

Mai bine lasă-i pe poeți să te cânte!

Eu doar te salut cu privirea și te aud cu sufletul!

[Sofia Sincă]

Femeia tranfigurată în mare şi invers. Mesajul bun, dar poemul este mult descriptiv, stufos, multe cuvinte repetitive. Se poate reface!

Oricum am citit cu plăcere! Spfy

[Ion Lazăr da Coza]

Un microeseu despre femeie.

Poezia trebuie să aibă mister, farmec, seducție...

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

briza adie - ușor pleonastic

Prea multe cuvinte de legătură, prea explicat. Poezia are nevoie de puțin mister. Tema îmi place.