Mă rog, Doamne

[constanta popescu]

Nu-mi da Doamne vorbe grele
şi poveri peste putere
să mă clatin de durere.
Lasă-mi Doamne zâmbetul
si pastreazã-mi umbletul, 
bucuria si speranţa iubirea si toleraţa.
ia-mi furia, nebunia 
şi necazurile toate
şi de crezi că cer prea mult
dă-mi puterea ca să-nfrunt
disperarea şi aroganţa,
prostia, intoleranţa şi tot
ce ne strică viaţa,
liniştea şi bucuria dorul dar şi mânia
de-mi rămâne doar speranţa..
cã pe lume călător
cuget,
dar mă îndoiesc
că nu-mi vine nebunia
plictiseala sau mânia
să renunţ la tot şi toate
si să-ţi cer cu stăruinţă,
fă-mă Doamne altădată !

[Vasilisia Lazăr]

Subscriu sugestiei lui da Coza.

Constanța, îndreptățită ruga ta. Cu toții suntem tentați uneori să plătim cu aceeași monedă și nu să întoarcem și celălalt obraz. Mi-a plăcut!

[Chris]

mi-a plăcut această rugă doinită, subscriu lui da coza  :))

[constanta popescu]

DA, MULTUMESC cooperez cu Dumnezeu... e mai bine așa!

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie cu parfum de doină. Uite cum o văd eu, accentuând senzația de vers popular:

Nu-mi da, Doamne, vorbe grele
și poveri peste putere
să mă clatin de durere.
Lasă-mi, Doamne, zâmbetul
și păstreazã-mi umbletul, 
bucuria și speranţa,

iubirea și toleraţa.
ia-mi furia,

nebunia 
și necazurile toate

și mă spală de păcate,
iar de crezi că cer prea mult
dă-mi puterea ca să-nfrunt
disperarea şi-aroganţa,
prostia, intoleranţa

și tot ce ne strică viaţa,
liniştea și bucuria

dorul, însă şi mânia
de-mi rămâne doar speranţa...
că nu-mi vine nebunia
plictiseala sau urgia
să renunţ la tot şi toate
si să-ţi cer cu stăruinţă,
fă-mă, Doamne, altădată!

da Coza