lumină de gălbenele

[Ariana Zburlea]

ai dat jos pielea lunii; acum o ai pudrată
piersiciu de soare
transpirație de adolescent, ca un ceai de ghimbir
ți-a crescut și barba de două zile,
urmă de cărbune întins pe-o schiță

tu ai iubit
odată cu mine
pentru prima oară, printre baloane de săpun

*
ne-am culcat mașina într-un câmp sufocat de gălbenele
te-am întrebat ce floare vrei să fii
ai zis - acolo
de ce? că-s toate la fel
o, dar nu e așa
unele și-au pierdut petalele,
altele mor mai repede după ploaie
altele-s deschise ca zeci de picioare

*
când credeai că sunt atât de vie
mi-ai oferit o planetă într-o floare
stelele aprindeau focuri de tabără în ochii tăi și
am abandonat-o vântului din prăpastie
de ce? - era pentru tine
o, dar nimic nu e pentru mine
nici pentru tine
voi ști mereu unde e acum. și nu va trebui să văd
cum ofilesc înaintea ei

*
notiță: iubește ca un mut, Emanuel
fără apăsare, fără fotografii
ca un surd, ca un orb
cu mâinile tăiate. ca un pod putrezit,
să faci oamenii să cadă în apă zâmbind. cu supunere,
ca atunci când plângi de frumusețea soarelui cu dinți în zăpadă

iubește, Emanuel
toată vara
și albinele vor construi faguri în pieptul tău