Se-ntinde liniștea în noi ca o magmă urâtă

O umbră densă, mată și infinit de neagră

Liniștea-aceea nu știu de unde-i izvorâtă

E ca o pandemie întinsă de pelagră

Și se prelinge-ncet în sufletele noastre

Ca să ne bea căldura, să nu-i mai ținem piept

Mergem ușor pe drumuri aride și sihastre

Și liniștea devine tabloul incomplet

A fost demult o vreme a anului dintâi

Când ne-ntreceam cu păsări, cine pe cine-nvinge

Și repetam frenetic doar un cuvânt -- rămâi 

Până-l simțeam intrând și circulând în sânge

Și-apoi a venit ziua secretului păstrat

Ne încercam răbdarea pe rând, parcă în vis

Curând ne transformasem în tăcere la pătrat

Și ne legasem ochii cu sufletul închis

Și când veni puhoiul de liniște pe noi

Înmărmurirăm, poate acesta era destinul

Simțeam cum ne sfâșie și ne cuprinde-un soi

De liniște funebră ce-și arunca veninul

Rămas-au toate-n urmă, doar liniștea există

Din dragostea nebună ce o trăisem pur

Aveam doar o idee că încă mai rezistă

Deși se-acoperă treptat cu Liniștea din jur

Vizualizări: 71

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iulie 7, 2022 la 9:14am

Este o poezie mai lunga și mai explicită. Am redus-o pt a o aduce în acest spațiu. Aveți dreptate, mulțumesc dle Corneliu. Onorată  Îi voi reda forma și valoarea inițială

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iulie 7, 2022 la 8:02am

Liniște de prea mule ori în cuprinsul poeziei, un ritm ușor descentrat, dar poate deveni o poezie foarte bună, după o atentă reevaluare. Oricum ideea și conținutul mi-au plăcut...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Pentru L.L. a lui Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Aruncă masca a lui Ada77
cu 5 ore în urmă
Postări de log efectuate de Ada77
cu 7 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datul Iubirii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc pentru popas!"
cu 20 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parabola versus fabula puterii a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna!"
cu 21 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Suntem a utilizatorului Maria Mitea
"Mihaela, mulțumesc mult pentru lectură, mă bucur că ți-a plăcut poemul! Cu mult drag! :)"
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Pentru L.L.

 vii și pleci - un duet, vântul bate fără să te-atingă,ești aerul din care scriu versuri albe cu…Vezi mai mult
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Am considerat mereu că o singură cetățenie, aceea de român, îmi ajunge” Interviu cu dl. Emanuel Pope – Hopernicus din Londra

Ion Nălbitoru: Domnule Emanuel Pope – Hopernicus, de unde sunteți la origine și ce v-a determinat…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog 07:07 a lui Amanda Spulber
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog 07:07 a utilizatorului Amanda Spulber
"Mirror hour, 07.07 sau un înger "...brațul tău îndoit peste un colț…"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc frumos!"
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori sunt verdele ierbi a utilizatorului Mihai Katin
"pătrunzător, frumos! aveți un typo în titlul poeziei (lipsește un "i")"
ieri
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Uneori sunt verdele ierbi a lui Mihai Katin
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"un vis legănat de valuri ce ating țărmul cu blândețe frumos!"
ieri
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Visul a lui ELENA AGIU-NEACSU
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adagio a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"delicat, frumos " Tu calci prin sufletul meu cu tălpile goale în urma ta podelele…"
ieri
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Adagio a lui Elena Victoria Glodean
ieri
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Introspecție a lui Monica Pester
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Monica Pester
"o frumoasă scriere în dulcele vers clasic, o explozie de metafore inteligente, frumoase și…"
ieri
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne trece timpul a utilizatorului Chris
"o scriere limpede, ca o apă cristalină, o acceptare matură a trecerii timpului în semn de…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor