La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

 

ca să fii căprar

căprar-căprar

nu din ăla de armată

cu floare de bostan pe umeri

trebuie să ai câteva capre și să știi

două comenzi scurte schea

și țâî-gî-țî cu accentul pe-ntâiul â

(am eu ce am cu accentul)

când strigi schea

și ridici bățu’ cu mâna dreaptă

musai capra o ia

la stânga și invers

dacă ai un buzunar de grăunțe

sau le-apleci o creangă fragedă

cu frunze multe

le chemi

țâî-gî-țî

țâî-gî-țî

și ele bulucesc peste tine

ca țărcile pe-un cuib cu pui golași

dar niciodată

niciodată

să nu dai

aste porunci laolaltă –

le-ncurci mințile

 

luându-se cu joaca

mai o borjă mai o fasole cu

aranjatelea ori nu

bortasăpată măiuncheșlamere moara sau război

Ion a’ Chetrei

de caprele sale Drela Nela și Coca

mai era și Nița uitase total

hăt hăăt până spre-nserat

când trebuia să le ducă-n ogradă

la muls

ca un lup cu durda-n coaste

a luat-o ușor ușor după ele

prin Donosoaia

le chema cu busuioc pe buze: țâî-gî-țî

prin Cheatra lui Dănai: țâî-gî-țî

a urcat în Podeac: țâî-gî-țî

s-a dus pe Muchie: țâî-gî-țî

pe la Ghizunie…

hopaaa

locu’ ăsta avea un fior a’ lui

era ca răsuflarea unui mort

pe năsălie

peretele

de stâncă neagră

drept ca o catedrală arsă

răsărit în coasta unui

deal din bolovani seci și ici

colo tufe de mesteceni sfrijiți

îți trimetea înapoi

orice vorbă mai răstită cu voie sau nu

în pas domol sau grăbit de erai

din baza lui

chiar din mijloc

părea că cineva furase o

piatră și nimeni

nu se-ncumetase a cerceta

de parcă ar fi fost o ghilotină

vizunia astfel formată

prin fața ei

cărări de capre

de oi

de nălucile nopții

treceau

omul nu

dumnealui avea calea pe dincoace de balta

cu șerpi și broaște verzi

aflată ceva mai jos

pe-un omoplat scrântit

micul căprar își făcea

curaj

mult curaj –

era întâiași dată când țurcălea

pe-acolo-șa

de unul singur: țâî-gî-țî

se-ncumetă el

 

                            schea!

 

oprindu-se cu ceara-n pași

îndrăzni să gândească-n șoaptă dezvinovățindu-se: dar eu

am chemat caprele

nu le-am apărat

și din nou cu nodu’-n gât: țâî-gî-țî

 

                              schea!

 

îi răspunse ecoul zbârlindu-și

mustața-n joacă

alb

alb de teamă că-i va fi jurată bănuiala

schimbă comanda: schea

 

                                 țâî-gî-țî!

 

îi răspunse ecoul și mai clar

și mai ferm în spuma apusului

nu spun

că nu știu cum a ajuns Pe Lac sărăcuțu’

și-ar mai fi fugit ca un pui de iepure

de nu l-ar fi oprit moș Pricochie

ho mă’ nepoate hoo

am aținut io caprele

că s-ar fi dus în Grochițe în

cosârea oamenilor

iote-le colo

mai lipi moșul o vorbă din calapăr

în timpanele ce stăteau să explodeze

eu… eu…

la… la Ghizunie

mi-am auzit altfel vorba…

zău bre

încă adăugă trăgându-și sufletul

suflețelul ăla de om văzându-se

privit subțire

printre gene colilii

de vraci bătrân:

apăi cu moșu’

se spune că ăluia

căruia ghizunia nu-i întoarce

vorba așa cum a grăit-o

îi om însemnat

zise moș Pricochie

lăcrimând în zare

mângâind creștetu’

lu’ Ion a’ Chetrei.

                              din ciclul „La Ghizunie”

 

 

 

Cu această postare, pun capăt aventurii spirituale pe care am numit-o La Ghizunie. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături citind, comentând și dând sfaturi. (De unele chiar am ținut cont!) Unii m-au gratulat, numindu-mă „un Sorescu moldav”, alții m-au acuzat că-l pastișizez pe Sorescu. Dreptate or fi având ambele tabere. Mie îmi place să cred că m-am depărtat de marele bulzeștean prin introducerea (acolo unde s-a putut) a textualismului (așa cum l-am perceput eu). Un alt aspect pe care l-am exploatat, până la a șoca, a fost amestecul (oripilant, pentru unii) dintre arhaisme, regionalisme și neologismele „de ultimă oră”… Mulți s-au întrebat dacă aceste scrieri sunt poezii sau povestiri fracturate. Întrebarea aceasta m-a bântuit și mă bântuie și pe mine. Ca să împac și capra și varza, spun că aceste compoziții sunt undeva la granița epico-lirică. Fiecare să ia ce-i convine.

Speranța mea intimă e că am creat câteva pagini de literatură. Bună sau rea – las timpul să discearnă.

Drag de voi toți,

[Ion Lazăr da Coza]

Luminița scumpă, aprecierile venite de la o poetă viguroasă ca tine mă onorează.

Prețuire,

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Sofia, am început ciclu La Ghizunie cu textul în care consătenii se mirau/îndoiau că Ion a' Chetrei scrie poezii, și l-am încheiat cu unul în care... au dreptate! :((

De-a lungul Ghizuniei, te-am simțit aproape, iar sfaturile tale mi-au prins bine. Mulțumiri din suflet!

Reciproca,

[Ion Lazăr da Coza]

Ana scumpă, am remarcat fidelitatea ta față de Ghizunie și-ți mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Iris, tu spui „Asta a fost cireaşa de pe tort!”, alții spun, văd, că ar fi bomboana de pe colivă. Fiecare cu balanța lui...

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă NIG, mă bucur sincer că scrierile mele te-au făcut să-ți amintești de copilărie... Iată o altă latură a lor...

Capra = vaca săracului. Tare mi-e teamă că în România s-a reintrodus în gospodării capra, ca sursă sigură de lapte...

Prețuire,

[Ion Lazăr da Coza]

Mihaela Roxana, încântat de semul popasului tău pe La Ghizunie.

[Ion Lazăr da Coza]

Gina, scumpa noastră, îți mulțumesc pentru compania ta de-a lungu proiectului care, așa cum mă sfătuiești, poate va prinde contur între coperte.

Drag și prețuire,

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Felicitari maestre da Coza, pentru tot ce faceti si pentru aceste minunate creeatii! indiferent de modul in care sunt percepute, placut sau invidios, eu va multumesc si va doresc mult succes! tot ce faceti e sa trineti creatia literara in viata, o fi mult, o fi putin, viitorul va decide. cu pretuire

[Sofia Sincă]

Ultima? Ar trebui să fie prima. Ne-ai ţinut, aşa cum îţi este obiceiul într-o aşteptare lentă, cu titlul volumului în faţă ca să aflăm acum în ultimul text, că de fapt ghizunia este o catedrală arsă care a păstrat în ea ecoul ancestral al străbunilor, influenţa lui ce a avut efect asupra locatarilor din jurul ei, implicit asupra  autorului, în interiorul căreia şi-a introdus textele pentru a le transmite  posterităţii. Nu ai copiat pe nimeni, nu ai pastişat, sunt amintirile tale, creaţiile tale aşternute pe altarul copilăriei şi al locurilor de obârşie dragi de care toţi suntem cel mai mult legaţi. Cu originalitatea lor, cu inocenţa ludică a personajelor cuprinse în texte, cu ploaia... ce zic eu, avalanşa de regionalisme care fac deliciul lecturii, ai dat notă personală acestor texte lirico-epice.  Ai ironizat, ai certat, ai preamărit personajele scrierilor tale, dar cu siguranţă le-ai iubit în aceeaşi măsură şi te simţi legat pe veci de ele.

Sorescu a fost ce e drept promotorul acestor scrieri, dar şi Eminescu a fost al poeziei şi câte poezii de tip eminescian s-au scris în urma lui, cu valoare de autor!? Nichita la fel şi tot aşa.

Tu ai valoare ta de scriitor, ai personalizat fiecare text cu talentul tău şi cu spontaneitate, cu ironie, cu umor proaspăt, degajat. Ai locul tău binemeritat în tagma scriitoricească.

Şi admiraţia mea sinceră!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Mihaela, subiecte ar mai fi... dar, știi cum se spune, vizita scurtă e cea mai plăcută. :)

Totuși, nimic nu-i bătut în cuie...

Drag,