fiecare zi mă renaște așa cum se așează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent
//sau cine mai știe ce o mai fi
până atunci te sărut mamă și-ți spun sărut mâna suntem atât de departe dar tu știi că ești mereu aproape în sufletul meu
ne este bine aici
dar nu ca atunci când ne întoarcem
acasă culorile sunt atât de vii și aerul atât de proaspăt
pământul se lasă călcat și șterge urmele noastre
ca norii suntem //
umblu desculță
picioarele mele au perne de aer
calc apăsat //
trenurile nu mai respectă orarul nici picioarele nu mai duc pe drumul știut
toate se întâmplă de parcă lumea se vrea de la început (Eva nu avea nicio rivală și Adam se plictisea numărându-și coastele)
de la un timp nu mă mai satur de somn și visele-mi se așează sub pernă numărând fulgii să văd dacă pot face măcar o aripă de înger să atingă lumea aceasta
și o pajiște în care să zburde mieii care nu vor deveni niciodată oi
nu pot învinge timpul dar mă pot bucura de el
Adaugă un comentariu
Ați făcut aripa de înger care să atingă lumea aceasta!
Drag,
Nikol
domnule da Coza vă mulțumesc frumos!
Un interesant poem în proză.
da Coza
Ana, mulțumesc frumos, îmbrățișări
Dincolo de mesaj, emoționează subtilitatea metaforei și căldura confesiunii lirice.
Am citit cu drag și rezonanță.
mulțumesc, Lisia, te îmbrățișez!
Gina, te îmbrățișez, mulțumesc!
îmbrățișări de suflet, Valeria, mulțumesc!
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ţi-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor ţări sunt alte stele,
Dar cerul ţării tu nu l-ai uitat!
În ochi îţi joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în ţara ta!
Te-aşteaptă azi biserica, ogorul,
Tătucul bun şi tristă, mama ta...
Dureros de frumos!
Ce caligrafie pe depărtarea asta! Frumos, frumos, frumos!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE