imponderabil

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

tavanul parcă era o mare albă într-un flux continuu de valuri

eu despicam amintirile pe-un colț de nisip cu vârful sufletului

și nu prindeam decât ultimul sunet din ecoul lor 

anii s-au rulat în pergamentul timpului și stau la presat

ca niște ierburi aromate supte de clorofilă

capsate ori pe dos ori pe față

ochiul mirat tremura-n culoarea lui și nu spunea nimic

tăcerea lacrimilor îi paraliza mișcarea într-un punct fix

plutitor într-un vid în care nu mai știam unde-mi lăsasem pereții

număram din doi în doi zgomotul inimii care-mi șoptea despre viață

imponderabilul îmi vorbea despre aripi și necuprins

ce-i drept nu eram îmbrăcat de gală și nu-mi ardea să-mi schimb garderoba

tocmai acum când toate florile din grădină mi-au înflorit

și fluturii în sfârșit și-au aruncat coconul

de verde sunt murdar până în măduva osului 

și mă spăl doar cu lumina din fiecare răsărit sau apus

de pământ mă spală timpul încet sau rapid până mă voi așeza la masa lui

transparent și nu voi mai cere nimic

nu știu de ce dar marea-mi pare rotundă o fi luat forma ochiului meu

refluxul duce valul alb dincolo de toate simțurile mele 

și eu...

eu tresar 

speriat încep să-mi număr toate degetele mâinile urechile ochii

îmi trec mâinile prin păr de parcă aș vrea să număr totul

nu știu de ce dar am vaga impresie că cineva a mai făcut asta odată

ce bine că m-am trezit coșmarul era să mă înghită și să nu mai văd

florile din grădină și fluturii cum devin părți din mine

[Sofia Sincă]

- și mă spăl doar cu lumina din fiecare asfințit sau apus? Precis aşa ai vrut?

Apoi nu mi se pare chiar coşmar, ci mai degrabă un vis în imponderabilitate. Eu am visat într-o noapte că levitam. Şi era superb... eram atât de uşoară şi pluteam. Mi-a părut rău când m-am trezit. Starea de imponderabilitate eu n-o consider similară cu moartea şi nici mesajul acestui prozo-poem.

Am citit cu plăcere!

Sofy